Procurorul a citat din corespondenţa schimbată de acuzaţi, în care cei doi se arătau preocupaţi de situaţia de pe pieţe, în timp ce în faţa investitorilor lăudau soliditatea fondurilor lor. Pe 22 iunie 2007, banca de investiţii Bear Stearns a dat un semnal prevestitor al crizei financiare, anunţând că două dintre fondurile sale sunt în pragul falimentului şi trebuie aduse pe linia de plutire.
Evenimentul, care a trecut aproape neobservat la acea vreme, s-a soldat cu lichidarea celor două fonduri, o lună mai târziu şi cu pierderi de 1,6 miliarde de dolari pentru investitori. Beear Stearns însăşi avea să ajungă pe marginea prăpastiei, în martie 2008, dar a fost cumpărată de urgenţă de surata sa JPMorgan Chase, printr-o operaţiune pilotată de Federal Reserve.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel