Doi prieteni au renunţat la joburile bine plătite şi fac bani pe cont propriu din publicitate

advertising, antreprenor, publicitate

Doar 43 de ore au fost suficiente pentru ca doi tineri absolvenți, colegi la o firmă de publicitate, să pună pe hârtie planul propriei afaceri. Se întâmpla în septembrie 2007, iar cele 43 de ore au trecut mai ușor decât vă închipuiți – George (27 de ani) și Vlad (29 de ani) au petrecut în timp ce își împărtășeau cum vede fiecare viitoarea agenție de publicitate 43 Septembrie (este de intuit cum au ales numele).

RISC MINIM. Anul trecut, cifra de afaceri a agenției 43 Septembrie a fost de circa 160.000 de euro, la un nivel similar celui din 2010. Faptul că nu au raportat creșteri semnificative nu este o problemă pentru cei doi parteneri. Pentru ei, acesta nu este indicatorul cel mai relevant pentru a aprecia dacă o firmă funcționează eficient sau nu. „Poți vinde servicii la prețuri foarte apropiate de cele de achiziție (cumperi cu 5.000 lei și vinzi cu 5.001 lei) și vei avea afaceri fabuloase.
Dar asta nu garantează însă un profit pe măsură și nici măcar supraviețuirea“, explică George Diaconu. Iar pentru că strategia lor a fost de a nu forța în nici un fel și de a evita pe cât posibil riscurile ridicate, cei doi au refuzat proiecte realizabile în numai o lună care ar fi generat un  profit ce depășea cifra de afaceri raportată la final de an.
Însă nu doar ei au ales să fie cumpătați.

La fel și clienții, care mizează mai ales pe formulele clasice de promovare (online, flyere, pliante), ca răspuns la situația dificilă prin care trece mediul economic. Iar reticența firmelor la proiectele de gherilă este unul dintre lucrurile pe care cei doi le‑ar schimba în piață. Unul dintre proiectele mai îndrăznețe pentru care au lucrat a fost lansarea în România a unei rețele de hrană pentru animale. „Am împânzit orașul cu mascota lor înaltă de 1,5 metri, pe care cumpărătorii o aduceau în magazin să beneficieze de  anumite reduceri. Impactul a fost neașteptat; peste 90% dintre mascote au fost aduse înapoi“, își amintește Vlad Savin.

 

„Poți vinde servicii la prețuri foarte apropiate de cele de achiziție și vei avea afaceri fabuloase. Dar asta nu îți garantează nici măcar supraviețuirea“– George Diaconu, 43 Septembrie

 

ÎNCEPUTUL. Când au început în 2007, investiția inițială nu a depășit 1.000 de euro. Au cumpărat un comunicator cu peste 1.000 de contacte și două laptopuri. Ambii aveau experiență în publicitate și relațiile cu furnizorii nu erau o problemă. Nu aveau clienți, dar nu au preluat nici unul de la fostul angajator. S‑au gândit că așa este etic. În fond, nu au renunțat la locurile de muncă pentru că voiau să facă mai mulți bani, ci pentru că își doreau ceva timp pentru ei. Tocmai de aceea sloganul agenției este „Trăiește perfect!“. În prima zi a lui 2008, aveau economii de 10.000 de euro. De fapt, acesta a fost adevăratul capital al start‑up‑ului. „Pe măsură ce acumulam capital, am îndrăznit să acceptăm proiecte mai serioase, care necesitau plăți de avans sau plata integrală“, spune George.

 

Citiți întreg articolul pe Money Express