Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, la învestirea în funcţie, că preia acest mandat în zilele cele mai grele de la începutul pandemiei, cu încrederea că suntem cu toţii conştienţi că, pentru a rupe valul infecţiilor, „nu avem decât opţiuni dureroase”, transmite Agerpres.
Ciolacu, mai nervos ca niciodată: PNL-ul l-a convins să nu vină la ședință. Ei au blocat activitatea
„Dar nu mi-e teamă pentru Timişoara. Vom trece prin această încercare aşa cum au confruntat timişorenii provocările mari de-a lungul istoriei: cu responsabilitate personală, cu solidaritatea comunităţii şi cu un spirit inovator. Acestea sunt ingredientele cu care vom combate această criză, aici, la Timişoara. Acestea sunt şi valorile pe care vom clădi în continuare viitorul european al Timişoarei. Poate această pandemie ne aminteşte care este menirea politicii în viaţa noastră, şi anume că politica nu este un scop în sine, ci doar un mijloc pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor. Avem nevoie de politică pentru a face dintr-o populaţie de sute de mii de indivizi o comunitate funcţională”, a declarat Dominic Fritz.
De ce alegerile se organizează pe data de 6 decembrie? Adevărul din spatele scenei politice
Noul primar al Timişoarei a subliniat că toţi aleşii locali care au depus vineri jurământul, alături de el, vor aborda în modul cel mai responsabil „această menire şi aceste valori”.
Totodată, Dominic Fritz i-a asigurat pe noii aleşi că vor avea în el „mereu, un partener, unul intransigent, care nu tolerează şmecheria, dar cu braţe larg deschise pentru colaborare”.
„Le spun mai ales colegilor consilieri locali care nu fac parte din partidul din care provin (USR PLUS – n.r.): suntem competitori, pentru că doar competiţia asigură progres. Dar războiul nu îl ducem unii împotriva celorlalţi, ci împreună împotriva tuturor viruşilor care otrăvesc viaţa cetăţii. Împreună înseamnă şi o colaborare cu celelalte instituţiile ale statului”, a adăugat noul primar.
El l-a asigurat pe preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, de faptul că Timişoara va îmbrăţişa rolul ei de motor pentru întregul judeţ, aşteptând colaborarea cu bună-credinţă pentru a transforma judeţul.
De asemenea, Dominic Fritz le-a transmis parlamentarilor Alianţei USR PLUS prezenţi la învestire – Dan Barna, Cătălin Drulă şi Nicu Fălcoi – că Timişoara şi Banatul au multe de dat României şi contează pe toţi deputaţii şi senatorii care vor intra în noul Legislativ al ţării, în decembrie, să întărească colaborarea strategică între instituţiile naţionale şi cele locale.
„Fac şi un apel către toţi actorii politici să susţină proiectul unui nou spital municipal pentru Timişoara. Nu în ultimul rând, vreau să mă adresez celor care nu au putut fi fizic cu noi astăzi, dar ne urmăresc pe Zoom. Reprezentanţii cultelor şi ai minorităţilor, oameni de cultură şi antreprenori, activişti sociali şi cetăţeni implicaţi. Timişoara are nevoie de voi. Noi, cei care avem puterea formală, suntem doar facilitatori pentru ca ideile şi contribuţiile voastre să devină realitate. Nu vă pot promite că voi semna totul, dar vă promit că uşa Primăriei mele va fi mereu deschisă. Nu vă pot promite că voi fi un primar comod, dar voi fi un primar sincer. Cu toate greşelile mele, dar cu siguranţă şi cu toată energia mea, voi da în fiecare zi totul pentru Timişoara”, a încheiat Dominic Fritz.
El a primit însemnele Municipiului Timişoara, cheia, stema şi drapelul de la fostul edil, Nicolae Robu.