Dorian Popa a fost condamnat la opt luni cu suspendare pentru că se afla la volan sub influența drogurilor.
Cunoscut influencer cu o popularitate mare în rândul tinerilor, Dorian (36 de ani) a fost condamnat ieri la opt luni de închisoare cu suspendare pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Decizia instanței vine la un an după incidentul care a șocat publicul.
Se afla în noul său Lamborghini, îmbrăcat neobișnuit pentru trafic, doar în papuci și halat
Pe 27 octombrie 2023, Dorian Popa a fost oprit în trafic pe raza comunei Domnești. Se afla în noul său Lamborghini Huracan, îmbrăcat neobișnuit, doar în papuci și halat. Testat cu aparatul DrugTest, acesta a fost depistat sub influența canabisului, motiv pentru care a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală (INML) pentru recoltarea probelor biologice. După momentul respectiv, artistul a negat vehement acuzațiile, declarând că doar ar fi inhalat pasiv fum de marijuana. Totuși, câteva zile mai târziu, Dorian și-a recunoscut consumul în fața fanilor săi, într-un mesaj video ce a devenit viral.
Obligațiile pe care i le impune condamnarea
Magistrații au decis să amâne aplicarea pedepsei de opt luni de închisoare pe o perioadă de supraveghere de doi ani. În acest interval, Dorian Popa este obligat să colaboreze cu Serviciul de Probațiune Ilfov, să-și informeze consilierul desemnat despre locuința sa actuală. De asemenea, să anunțe orice deplasare mai lungă de cinci zile din oraș.
„Stabilește pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului POPA DORIAN-LAURENȚIU (…) pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive (…). Amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare stabilite prin prezenta pe un termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în hotărârea instanței.
Fapta vine după acțiuni de educație anti-drog
Dorian Popa a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare. Dorian Popa a fost ambasador al mai multor campanii anti-drog în trecut. În cadrul acestor inițiative, artistul le vorbea adolescenților despre pericolele consumului de droguri și despre cum acestea distrug vieți. Incidentul a declanșat un val de dezamăgire în rândul fanilor săi, unii acuzându-l de ipocrizie.