Mucenic Ioana

DOSARUL BANCHERILOR: Garanti Bank România spune că nu are nicio implicare

Aurel Saramet, fraudă, Garanti Bank, implicare

„Garanti Bank Romania nu a avut nicio implicare în cazul «Dosarul bancherilor», banca neacordând niciun fel de credit niciuneia dintre societăţile comerciale aflate în cauză”, au precizat reprezentanţii băncii.

 

Precizarea vine după ce, în propunerea de arestare a unuia dintre inculpaţii din dosar, respectiv a lui Stan Mihai, procurorii au arătat că acesta ar fi folosit în raport de băncile comerciale CEC Bank, BRD, OTP Bank, Piraeus Bank, Eximbank şi Garanti Bank, înscrisuri sub semnătură privată (situaţii financiare şi bilanţuri contabile) şi înscrisuri oficiale falsificate (certificate de atestare fiscală şi acte de identitate), „în scopul producerii de consecinţe juridice cu ocazia negocierii, încheierii şi executării unor contracte de creditare cu unităţi bancare din România”.

 

În dosarul bancherilor, procurorii au cerut arestarea preventivă a 33 de persoane, iar judecătorii au emis 17 mandate de încarcerare, printre cei ajunşi în detenţie numărându-se liderul grupării infracţionale, Daniel Ruse, Stan Mihai, fratele acestuia, Toma Mihai, şi fostul general DIE, Dragoş Diaconescu, potrivit unor surse judiciare.

 

În acelaşi caz sunt cercetaţi, dar în stare de libertate, vicepreşedintele Băncii Române de Dezvoltare (BRD), Alexandru Claudiu Cercel-Duca, şi directorul suspendat al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet.

 

Sâmbătă seară, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea a şase persoane dintr-un lot de 24 pentru care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au cerut încarcerarea.

 

Instanţa a mai dispus, în cazul a doi dintre inculpaţi, măsura interdicţiei de a nu părăsi ţara, iar pentru alţi 16, interdicţia de a nu părăsi localitatea.

 

Stan Mihai a fost arestat, sâmbătă, de către un complet de judecată al Tribunalului Capitalei.

 

El este acuzat că a încercat să obţină ilicit fonduri europene, prin intermediul a trei societăţi, Ancuta SRL, Alram Servinvest şi Eurotrading SRL, în baza unor documente şi declaraţii false, potrivit DIICOT. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2010-2012, Stan Mihai i-a determinat pe reprezentanţii celor trei societăţi comerciale „să prezinte şi să folosească documente şi declaraţii false faţă de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene (pntru partea de finanţare de 90 la sută din fonduri europene)”, precum şi fonduri din bugetul de stat, pentru partea de finanţare de zece la sută.

 

Totodată, Stan Mihai ar fi folosit în raport de băncile comerciale CEC Bank, BRD, OTP Bank, Piraeus Bank, Eximbank şi Garanti Bank, înscrisuri sub semnătură privată (situaţii financiare şi bilanţuri contabile) şi înscrisuri oficiale falsificate (certificate de atestare fiscală şi acte de identitate), „în scopul producerii de consecinţe juridice cu ocazia negocierii, încheierii şi executării unor contracte de creditare cu unităţi bancre din România”, a arătat DIICOT.

 

Stan Mihai i-ar fi determinat pe Denisa Amuza, Georgiana Piturca, Marin Tudoroiu, Toma Mihai, Ion Sintu, Floarea Nae, Andrea Benga, Marian Mavrodin, Tiberiu Hurdugaci şi Marian Sava să folosească în raport cu băncile comerciale acte false. Tot el, susţin procurorii, se prezenta la bănci sub identităţi false, depunând copii după acte de identitate cu fotografia lui, însă datele corespundeau altei persoane.

 

Ca urmare a complexităţii dosarului, zece persoane sunt anchetate la Călăraşi pentru fraude de 15 milioane de euro, iar alte 38 sunt cercetate la Bucureşti pentru o înşelăciune de şapte milioane de euro, 24 dintre acestea fiind reţinute în Capitală, vineri, de către procurorii DIICOT.

 

Sâmbătă, un complet al Tribunalului Călăraşi a emis mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele a zece inculpaţi, respectiv Adrian Ruse, Dorel Cristescu, George Radu, Florian Răsuceanu, Niculina Tănase, Victor Fotache, Adrian Botev, Ionel Matei, Florian Lazăr şi Nicolae Moga, aceştia fiind acuzaţi că ar fi beneficiat de credite bancare cu acte false ca persoane fizice sau juridice.

 

Decizia instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs de către avocaţii celor arestaţi preventiv.

 

Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreşedinte Băncii Române de Dezvoltare (BRD), Florian Dragoş Diaconescu, fost general al Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) şi Daniel Ruse, un personaj al lumii interlope din Olteniţa, sunt cercetaţi, alături de alte 45 de persoane, pentru implicare în obţinere, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

 

Activitatea infracţională a fost sprijinită, susţin procurorii, de către învinuiţii Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreşedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu, toţi trei angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi Florian Dragoş Diaconescu, fost general DIE.

 

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti şi Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor. În acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii DIICOT au efectuat un număr de 50 de percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor precum si la sediile unor societăţi comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu”, se arăta într-un comunicat de miercuri al Direcţiei.

 

Potrivit sursei citate, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanţiale prin fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.

 

Aurel Şaramet, suspendat de la conducerea Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, este cercetat în libertate, potrivit dispoziţiei anchetatorilor DIICOT.

Ultimele Articole