Poliţiştii s-au dus la domiciliul lui Ruse pentru a pune în executare mandatul de arestare, însă acuzatul nu a fost de găsit, adaugă sursele citate.
În această afacere în care au făst păgubite 16 unităţi bancare din România, procurorii au cerut arestarea preventivă a 33 de persoane, iar judecătorii au emis 17 mandate de încarcerare, printre cei aflaţi deja în detenţie numărându-se un alt lider al grupării, Stan Mihai, fratele acestuia, Toma Mihai, şi fostul general DIE, Dragoş Diaconescu, spun sursele citate.
În acelaşi caz sunt cercetaţi, dar în stare de libertate, vicepreşedintele Băncii Române de Dezvoltare (BRD), Alexandru Claudiu Cercel-Duca, şi directorul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet.
Sâmbătă seara, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea a şase persoane dintr-un lot de 24 pentru care procurorii DIICOT au cerut încarcerarea.
Citeşte şi: DOSARUL BANCHERILOR: Dragoş Diaconescu şi Daniel Ruse au primit mandat de arestare. Cercel Duca va fi cercetat în libertate
Instanţa a mai dispus în cazul a doi dintre inculpaţi măsura interdicţiei de a nu părăsi ţara, iar pentru alţi 16 interdicţia de a nu părăsi localitatea.
Pe de altă parte, un alt lider al grupării de fraudare a băncilor, Stan Mihai, a fost arestat, sâmbătă, de către un complet de judecată al Tribunalului Capitalei.
Mihai Stan este acuzat că a încercat să obţină ilicit fonduri europene, prin intermediul a trei societăţi, Ancuta SRL, Alram Servinvest şi Eurotrading SRL, în baza unor documente şi declaraţii false, potrivit DIICOT.
Sâmbătă, un complet al Tribunalului Călăraşi a emis mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele a zece inculpaţi, respectiv Adrian Ruse, Dorel Cristescu, George Radu, Florian Răsuceanu, Niculina Tănase, Victor Fotache, Adrian Botev, Ionel Matei, Florian Lazăr şi Nicolae Moga, aceştia fiind acuzaţi că ar fi beneficiat de credite bancare cu acte false ca persoane fizice sau juridice.
Decizia instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti de către avocaţii celor zece arestaţi preventiv.
Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreşedinte Băncii Române de Dezvoltare (BRD), Florian Dragoş Diaconescu, fost general al Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) şi Daniel Ruse, un personaj al lumii interlope din Olteniţa, sunt cercetaţi, alături de alte 45 de persaone, pentru implicare în obţinere, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Activitatea infracţională a fost sprijinită, susţin procurorii, de către învinuiţii Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreşedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu, toţi trei angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi Florian Dragoş Diaconescu, fost general DIE.
„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti şi Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor. În acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii DIICOT au efectuat un număr de 50 de percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor precum si la sediile unor societăţi comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu”, se arăta într-un comunicat de miercuri al Direcţiei.
Potrivit sursei citate, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanţiale prin fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.
Aurel Şaramet, suspendat de la conducerea Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, este cercetat în libertate, potrivit dispoziţiei anchetatorilor DIICOT.