Ana Draghici

Dosarul lui Teodor Atanasiu – poziţia oficială a Parchetului

teodor atanasiu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au început urmărirea penală față de următorii învinuiți:

 

ATANASIU TEODOR, deputat, președinte al organizației județene PNL Alba, în sarcina căruia s-au reținut următoarele:

 

– infracțiunea de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase de natură electorală partidului politic din care face parte, prevăzută în art. 13 din Legea 78/2000,
– infracțiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, prevăzută în art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 și
– asociere pentru săvârșirea de infracțiuni,

 

SAMSON DUMITRU în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni:

 

– trafic de influență,
– promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, prevăzute în art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 și
– asociere pentru săvârșirea de infracțiuni,

 

MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN, reprezentant al unei societăți comerciale de pază și protecție, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni:

 

– cumpărare de influență,
– complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului prevăzută în art. 26 Cod penal raportat la art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 și
– asociere pentru săvârșirea de infracțiuni,

 

GROSU GHEORGHE, RUS RADU STELIAN şi HANZI NICUŞOR ŞTEFAN în sarcina cărora s-au reținut următoarele infracțiuni:

 

– complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, prevăzută în art. 26 Cod penal raportat la art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 și
– asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

 

În rezoluția de începere a urmăririi penale, procurorii au reținut că există indicii cu privire la faptul că, în cursul lunii iulie 2012, învinuitul Atanasiu Teodor, deputat în Parlamentul României și președinte al organizației PNL Alba, în înțelegere cu învinuitul Samson Dumitru, a inițiat o acțiune pentru mobilizarea electoratului din Transilvania și Banat la referendumul din data de 29 iulie 2012 prin sensibilizarea acestuia cu recompense în bani și alte foloase materiale.

 

Concret, s-a stabilit că, în cursul dimineții de 29 iulie 2012, în înțelegere cu Atanasiu Teodor, Samson Dumitru a apelat la sprijinul învinuitului Măgurean Bogdan Cristian (cunoscut interlop din Cluj Napoca, cu relații în diverse clanuri interlope) pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să acționeze în ziua referendumului pe două paliere: pe de o parte să mobilizeze alegătorii să se deplaseze la vot (în special persoane cu un nivel scăzut de educație) iar, pe de altă parte, să pregătească în toate marile localități de pe raza județelor Alba, Cluj, Sălaj, Bistrița Năsăud, Arad, Timiș grupuri de interlopi care să fie pregătiți să intervină, la nevoie, în locațiile unde se solicită sprijin. Măgurean Bogdan a acționat în sensul celor stabilite, în condițiile în care i s-a pus la dispoziție un spațiu din sediul organizației PNL Cluj Napoca iar Samson Dumitru l-a pus în legătură cu mai mulți lideri locali ai PNL pentru a le acorda sprijinul în același scop. Măgurean Bogdan, prin intermediul altor persoane, a mobilizat votanții de pe raza acestor județe, cărora le-a transmis promisiunile făcute de învinuitul Samson Dumitru, constând în bani și alte foloase materiale.

 

Toate aceste promisiuni de foloase materiale au fost îndeplinite la sfârșitul zilei de 29 iulie 2012 și în zilele următoare, banii fiind transmiși lui Măgurean Bogdan de Samson Dumitru iar, pe de altă parte, Atanasiu Teodor, prin intermediar, a remis o sumă de bani învinuitului Grosu Gheorghe.
De asemenea, s-a mai stabilit că, în schimbul sprijinului acordat, învinuitul Samson Dumitru i-a promis învinuitului Măgurean Bogdan că va utiliza influența de care se bucură la nivelul ministerelor și îi va influența pe funcționari să acorde contracte firmei de pază și protecție reprezentate de Măgurean Bogdan.

 

Învinuiților li s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

 

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Ca răspuns la solicitări ale reprezentaților mass-media, formulate în baza Legii nr.544/2001, Biroul de informare și relații publice este abilitat să transmită următoarele: