Industria românească de PR, prezentă până acum de două ori la festivalul Cannes Lions în cadrul juriului PR Lions, a marcat şi primele două nominalizări la această categorie.

Prima campanie nominalizată la un trofeu PR Lion este campania pro optimism a Pufuletilor Gusto, semnată de agenţia Gabrielei Lungu, The Practice.

Campania a mai câştigat un trofeu Gold SABRE pentru Europa de Est, în cadrul celei mai importante competitii europene de PR, SABRE Awards, şi a adus agenţiei un Golden Award for Excellence la Romanian PR Award 2009 la categoria Marketing PR şi a fost dublu nominalizată la European Excellence Awards 2009 la categoriile Food&Drinks şi South East Europe.

Campania de lansare a pufuleţilor Gusto a militat pentru optimism şi pentru aducerea unui zâmbet pe feţele românilor, unii dintre cei mai pesimişti europeni conform barometrului european.

Rogalski Grigoriu, agenţia condusă până de curând de Eliza Rogalski, primul jurat român la festivalul Cannes Lions la secţiunea PR, a fost inclusă pe shortlist-ul categoriei de PR pentru campania Şcoala BCR. Până acum “Şcoala de Bani” a câştigat un trofeu de aur la Sabre Awards, cea mai importantă competiţie europeană de PR, la categoria Financial Services, şi două premii la nivel local – premiul pentru campania online a anului în cadrul Galei Business Review Awards şi premiul “Mr RON” acordat de Săptămâna Financiară.

Campania Şcoala de Bani, un program online de educaţie financiară integrată dezvoltat sub marca BCR, a început în octombrie 2009 prin lansarea pe internet a unui manifest intitulat „Cum ajungi falit în 10 paşi” şi a culminat cu concursul „Buzunarul anului” desfăşurat pe site-ul oficial www.scoaladebani.ro. Juriul care a evaluat activităţile fiecărei echipe înscrise în program a fost constituit din oficiali BCR şi lideri de opinie din mass-media. Rogalski-Grigoriu a fost initiatorul şi coordonatorul campaniei, Media Cafe ocupându-se de partea de strategie şi creaţie online, Media Edge:cia de strategia media, Tempo Advertising de creaţia ATL iar BT Events de componenta BTL.

Ultimele Articole