Volumul VI din seria „Opere” de William Shakespeare – într-o nouă versiune românească – şi, respectiv, volumul întâi din „Caietele Shakespeare” – o colecţie de studii despre opera scriitorului, au fost realizate de Editura Tracus Arte în parteneriat cu Editura Institutului Cultural Român.
Lansarea va avea loc cu prilejul împlinirii a 449 de ani de la naşterea lui William Shakespeare, când este sărbătorită şi Ziua Mondială a Cărţii.
Evenimentul va fi prezentat de vicepreşedintele ICR Horia Gârbea şi se va desfăşura în prezenţa traducătorilor Violeta Popa, Lucia Verona, Ioana Diaconescu şi a coordonatorul ediţiei, George Volceanov.
Vor fi fi prezentate fragmente din piesele „Cum vă place”, „Doi tineri din Verona” şi „Henric al VI-lea” (partea întâi), în lectura unui grup de actori.
Accesul publicului la evenimentul de lansare este liber.