Conform regulilor economice, o bancă are profit din diferența dintre dobânzile la credite și cele la depozite. Pe de o parte, banca le oferă clienților anumite dobânzi la depozite, cât mai competitive posibil într-un context dat, pentru a atrage cât mai multe lichidități de pe piață. Apoi, pe de altă parte, acești bani sunt oferiți sub formă de credite persoanelor care doresc să se împrumute pentru a-și satisface diferite nevoi.
În această ecuație, dobânzile la credite sunt întotdeauna mai mari decât cele la depozite, asigurându-i instituției financiare o marjă de profit.
Iată că, în ultimii ani, în ciuda dificultăților economice cu care se confruntă populația României, băncile locale au majorat, treptat, diferența dintre dobânzile la credite și cele la depozite.
Dovada o vedem în raporturile oficiale publicate de Banca Națională a României (BNR), instituție care supervizează și reglementează sistemul bancar și centralizează datele din piața de profil. Astfel, putem observa în cel mai recent raport lunar al băncii centrale, referitor la luna iunie 2015, cum a crescut diferența dintre dobânzile practicate de bănci la depozite și dobânzile la credite.
Concret, la finele anului 2010 dobânzile medii plătite de bănci pentru depozitele la termen se cifrau la 7,29% pe an, iar dobânzile cerute de bănci pentru împrumuturile acordate clienților erau, în medie, de 14,11% pe an. În 2010, dobânzile la credite erau de nici două ori (1,9 ori) mai mari decât cele la depozite.
Un raport similar de 1,9 s-a menținut și în anul 2011, când dobânzile medii la depozite erau de 6,29% pe an, iar cele la credite de 12,12% pe an. Începând din anul 2012, acest raport a început să se modifice: bonificațiile la depozite, de 5,5% pe an, erau de 2,06% mai mici decât dobânzile la credite, cifrate la 11,33% pe an.
Acest raport a urcat la 2,32% în 2013, când am avut dobânzi medii anuale de 10,52% la credite și de 4,54% la depozite. Un salt important al acestui indicator a avut loc în anul 2014, când dobânzile la credite (10,52% pe an) erau de 2,8 ori mai mari decât cele la depozite (4,54% pe an).
În luna iunie 2015, dobânzile medii practicate de bănci la depozite au fost de 1,86% pe an, fiind de 3,6 ori mai mici decât cele la credite, care s-au cifrat la 6,76% pe an. Altfel spus, pentru 1.000 de lei pe care îi ia sub formă de depozite de la populație, banca plătește o dobândă de 1,86% pe an, apoi acordă clienților aceeași sumă sub formă de credit cu o dobândă de 6,76% pe an.