„Procedura adoptată de preşedinte este o procedură corectă, care ne dă posibilitatea să putem vota guvernul chiar vineri, pe 21 decembrie. E şi practică. Deci sunt două chestiuni diferite: a aşteptat validarea alegerilor de către BEC, a recunoscut organizarea lor corectă, ceea ce foarte important, după care a convocat Parlamentul pentru data de 19 decembrie. În paralel, a invitat şi partidele la consultări pentru a se câştiga timp”, a spus Dragnea la Antena 3.
El a arătat că Parlamentul se va întruni pe 19 decembrie, pentru că atunci se încheie mandatul parlamentului actual. „După aceste consultări va face propunerea pentru premierul desemnat”, a adăugat Dragnea, care s-a arătat „foarte foarte convins” că premier va rămâne Victor Ponta.
Secretarul general al PSD nu a infirmat o întâlnire de taină care ar fi avut loc vineri între preşedintele Traian Băsescu şi trei lideri ai USL, dar nu a dorit să dea detalii în acest sens. „Haideţi să discutăm de luni”, a adăugat el.
Potrivit acestuia, cel mai important este „sentimentul sfâşietor” pe care l-au simţit în vara acestui an cei 7,4 milioane de români are au votat pentru suspendarea preşedintelui şi, de aceea, cel mai important obiectiv al USL în alegerile parlamentare a fost „ca nu cumva dintr-o greşeală sau dintr-un gest pe care ar fi putut să-l facă, dar nu l-a făcut” să se ajungă după această „victorie zdrobitoare”, după această „bucurie foarte mare” să apară din nou acel sentiment – al inutilităţii votului lor. „Milioane de români au votat cu USL având un gând principal: ca USL să vină la guvernare, adică să facă guvernul”, a adăugat Liviu Dragnea.
Acesta a reafirmat că va vorbi despre viitorul guvern după ce Victor Ponta va fi reconfirmat în funcţia de premier de către şeful statului.