El a precizat că statul nu este pregătit deocamdată să lupte cu aceste reţele, dar şi-a exprimat speranţa că acest lucru va fi posibil până la finalul anului.
Liviu Dragnea: „Roşiile ajung în piaţă, numai că nu ajung direct şi, trebuie să recunoaştem, nu a fost timp suficient ca într-o lună, două, trei să se distrugă aceste reţele mafiote, cu bani mulţi investiţi, cu protecţie din partea unor membri ai unor instituţii.
Şi merg oamenii cu roşia, nu au loc în pieţe şi se joacă cu ei: ţi-o iau, dar nu îţi dau factură. Şi ei sunt puşi în faţa a două opţiuni: să stea cu tone de roşii să se strice şi să aştepte o factură care nu mai vine.
Şi să aştepte să le dea mai târzu, când o să scadă preţul, şi atunci sunt dispuşi să le dea facturi. Nu se înţeleg cu ei, au roşia din import, o roşie frumoasă, sclipeşte, e spălată… o tai acasă, e carton.”
Liderul PSD a fost însoţit în vizita sa şi de ministrul agriculturii, Petru Daea.