Indiferent de colaratura politică a guvernelor, legislaţia d ebază s-a modificat radical şi într-un interval de scurt extrem de redus pentru ca investitorii străini să-şi facă previziuni pe termen lung în legătură cu afacerile din România.
Noul Cod al Muncii, care se află în dezbatere publică până pe 20 decembrie, schimbă radical prevederile vechiului cod dacă va fi aprobat în forma care este prezentată acum de Minsiterul Muncii.
Astfel, angajaţii care fac grevă pot fi concediaţi, angajarea de probă se extinde, iar salariaţii pot veni cu bani de acasă dacă nu au grijă de bunurile firmei.
Perioada în care angajatorul trebuie să asigure fiecărui salariat concediul de odihnă neîntrerupt, pentru situaţiile în care concediul este programat fracţionat, va fi redusă de la 15 la 10 zile.
Proiectul de lege mai prevede că dacă, pe durata unui an calendaristic, angajatul a beneficiat de concediu de odihnă cu o durată mai mare decât cea la care ar fi avut dreptul în raport cu activitatea prestată în anul respectiv, angajatorul va putea reţine din salariul angajatului indemnizaţia de concediu aferentă perioadei de depăşire a duratei legale sau va putea opta pentru reducerea corespunzătoare a duratei concediului de odihnă în anul următor.
Angajatorii vor avea dreptul să oblige salariaţii să plătească pagubele materiale înregistrate din vina acestora, într-un termen care porneşte de la 30 zile de la data comunicării, şi le vor reţine din salariu contravaloarea pagubei dacă acesta refuză să achite suma în termenul stabilit.
Angajatorul poate cere informaţii în legătură cu persoana care solicită încadrarea în muncă de la foştii săi angajatori, dar numai cu privire la activităţile îndeplinite şi la durata angajării şi numai cu încunoştinţarea prealabilă a celui în cauză. Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 45 de zile calendaristice (faţă de 30 zile în prezent) pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice (90 zile în prezent) pentru funcţiile de conducere. Aptitudinile profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap vor fi verificate tot printr-o perioadă de probă de maximum 30 zile calendaristice. Citește mai mult pe Realitatea.NET