În 2010, investiţiile în proprietăţi comerciale din România au cumulat 292,9 milioane euro, reprezentând o creştere cu 138% faţă de anul 2009. Totodată, anul trecut au fost scoase la lumină un număr mare de proprietăţi aflate în dificultate, însă, cu toate acestea, piaţa a câştigat mai multă încredere spre sfârşitul anului, când s-a inregistrat cea mai mare tranzacţie – vânzarea proiectului Floreasca Business Park, în valoare de 101,2 milioane euro.
“Pentru 2011, estimăm un volum de investiţii între 400 si 500 milioane euro, reprezentând o creştere de 30% – 60%, faţă de anul precedent. Dacă în 2010 proprietăţile de tip distressed aparţinând preponderent segmentului de retail au făcut principalul obiect al tranzacţiilor, ne aşteptăm ca în 2011 sectorul de birouri să atragă interesul investitorilor cel puţin în aceeaşi măsură. Proprietăţile amplasate în locaţii descentralizate şi cu o rată de disponibilitate ridicată vor constitui masa ofertei, principala ţintă a investitorilor rămânând Bucureştiul, cu sectoarele de business deja consacrate” comentează Cristian Ustinescu, investments director în cadrul companiei DTZ Echinox.
La nivel european, investiţiile în segmentul imobiliar comercial au ajuns la 95,9 mld. euro în 2010, în creştere cu 53% faţă de valoarea de 62 mld . euro înregistrată în 2009, potrivit celui mai recent studiu al DTZ, „Investment Market Update”. Pentru aceste an previziunile arată că volumul investiţiilor comerciale se va majora cu încă 28%, până la valoarea de 123 mld. euro, puţin sub media europeană de 125 mld. euro a ultimilor zece ani.
Raportul mai arată că volumul de investiţii în Europa din T4 2010 a ajuns la 30,8 mld. euro, în creştere cu 36% faţă de valoarea de 22,7 mld. euro realizată în al treilea trimestru. Creşterea activităţii pe parcursul ultimului trimestru a fost susţinută de o creştere a numărului de tranzacţii de peste 200 de milioane euro. Acest lucru s-a reflectat şi într-o creştere a dimensiunii medii a tranzacţiilor, aceasta ajungând la 32 milioane € în T4 2010, faţă de 26 milioane € în T3 2010.
Cea mai intensă activitate din ultimul trimestru al anului trecut s-a înregistrat pe segmentul de birouri, investiţiiile totalizand 13.4 mld. euro, adică 44% din volumul total. Investiţiile pe segmentul de retail au crescut de la 7,7 mld. euro în T3 la 9,9 mld. euro în T4, activitatea axându-se pe centre comerciale, supermarketuri şi parcuri de retail. Investiţiile în proprietati cu utilizare mixtă si portofolii au crescut semnificativ de-a lungul trimestrului, atingând valoarea de € 4.1 mld, respective 13% din totalul activităţii.