DTZ: Topul investiţiilor în imobiliare în Europa din ultimul trimestru al lui 2009

DTZ, investitii imobiliare europa

În contrast, volumul de investiţii din Germania a coborât cu 3% în T4 din 2009, comparativ cu T3, de la 3.2 miliarde de euro, la 3.1 miliarde de euro (în T4 din 2009). În Marea Britanie se menţine acelaşi trend descendent, înregistrând o scădere de 7% a volumului de investiţii în imobiliare, în ultimul trimestru din 2009, faţă de T3 al aceluiaşi an, de la 7.4 miliarde de euro, la 6.9 miliarde de euro în T4, 2009.

“Ne asteptăm ca revenirea pe piaţa proprietăţilor comerciale din Europa să continue, şi estimăm că valoarea capitalului disponibil în 2010 va fi de 106 miliarde de euro” spune Magali Marton, Head of Continental Europe and Middle East Research.

Acesta avertizează că volumul investiţiilor în Europa va avea o creştere de 80% în 2010, dacă acest capital disponibil estimat la 106 miliarde de euro va fi direcţionat către oportunităţi de investiţii.

Circa 72% din capital a fost strâns de manageri de fonduri, 17% din capital de către investitori instituţionali, în timp ce restul a fost strâns de fonduri deschise germane, fonduri suverane ale statelor şi companii cotate la bursă, explică Magali Marton.

Unde s-a investit şi de ce?

“În ultimul trimestru din 2009 investitorii au continuat să se retragă către pieţele lor de origine, investiţiile străine reprezentând numai 31% din totalul activităţii, faţă de 35% în T3 2009. De la momentul de vârf al pieţei, procentul investiţiilor străine a suferit un declin, de la 52% în 2007, la 45% în 2008 şi 34% în 2009. Acest fapt ne demonstrează că investitorii preferă să caute oportunităţi pe pieţele pe care le cunosc cel mai bine”, mai spune Marton.

State           Volum de investiţii în T4 din 2009 versus T3 din 2009 (mld. euro)

Italia            plus 432%

CEE             plus 215%

Franţa         plus 145% (de la 1.6 mld euro, la 3.9 mld)

Germania   minus 3% (de la 3.2 mld euro, la 3.1 mld euro) 

UK                minus 7% (de la 7.4 mld. euro, la 6.9 mld euro)