De aceste evaluări depinde şi credibilitatea BCE, care se pregăteşte să preia rolul de supraveghetor unic al sistemului bancar al UE, un pas important în crearea unei uniuni bancare europene.
De asemenea, rezultatele vor aduce, probabil, creşteri pe bursă pentru acţiunile băncilor puternice, şi scăderi pentru cele slabe, influenţând astfel capitalul instituţiilor de credit.
Analiştii de la PIMCO, cel mai mare fond de investiţii în obligaţiuni la nivel mondial, se aşteaptă ca 18 bănci, printre care unele germane şi austriece, să nu treacă testele, scrie agenţia Thomson Reuters. Prin aceste teste, mai ample şi mai dure decât cele două runde anterioare, BCE vrea să descopere potenţialele riscuri ascunse în balanţele contabile ale băncilor înainte de a deveni pe 4 noiembrie supraveghetorul unic al sistemului bancar european. BCE va deveni astfel primul pilon al unei uniuni bancare care are rolul să prevină apariţia unor noi crize.
„Este destul de clar că nu foarte multe bănci vor pica testele de stres. Băncile şi-au consolidat bilanţurile în ultimele nouă luni în aşteptarea acestui exerciţiu“, a spus Philippe Bodereau, analist la PIMCO. Bodereau a adăugat că printre băncile care nu vor trece testele de stres se numără în principal cele din sudul Europei.
Bloomberg scrie, citând analişti, că Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, este în pericol să nu treacă testele de stres ale BCE.
Analiştii au luat în calcul situaţia financiară publicată de bancă înainte de a vinde acţiuni pentru a-şi majora capitalul. Reprezentanţii băncii germane spun că vânzarea acţiunilor din al doilea trimestru, în valoare totală de 8,5 miliarde de dolari, este de ajuns pentru a acoperi posibiliul deficit de capital identificat în urma testului.
„Nu poţi exclude posibilitatea ca Deutsche Bank să eşueze la testele de stres, iar asta dacă nu luăm în calcul capitalul pe care l-a atras anul acesta“, a afirmat analistul Guido Hoymann, de la banca Metzler din Germania.
Un sondaj realizat în septembrie în rândul investitorilor instituţionali de Goldman Sachs, cea mai influentă bancă de pe Wall Street, indică că nouă bănci europene, printre care Millennium Bank şi Piraeus Bank, ambele prezente în România, nu vor trece testele de stres.
Agenţia spaniolă de ştiri Efe a scris că grupul austriac Erste şi alte bănci din Italia, Belgia, Cipru, Portugalia şi Grecia au picat testele BCE. Efe nu a dat detalii în privinţa deficitului de capital înregistrat de acestea.