Potrivit Realitatea TV, Duşa a spus că a pus la dispoziţia prefectului de Botoşani „tot ce a cerut” pentru deszăpezire. Ministrul a amintit că, în acest judeţ, sunt 27 de sate izolate, la care este posibil accesul cu utilaje grele.
La rândul său, Macaleţi a afirmat că, după ce a cerut ajutor, i-au fost trimise „freze vechi şi defectate”. Prefectul de Botoşani a mai precizat că, în prezent, sunt blocate trei drumuri naţionale, iar în zonele cu viscol stratul de zăpadă ajunge la trei metri. Potrivit lui Macaleţi, în Botoşani nu sunt înregistrate cazuri de oameni îngheţaţi.
Costică Macaleţi a anunţat încă de duminică, la videoconferinţa cu ministrul de Interne, Mircea Duşă, că în judeţ 27 de localităţi sunt izolate din cauza ninsorilor şi viscolului.
El a arătat că din cele 13 localităţi nealimentate cu energie electrică, în trei comune s-a reluat alimentarea cu electricitate şi că se acţionează în continuare la încă trei – patru comune.
„Probleme cu totul speciale nu avem. În total, sunt izolate 27 de localităţi, însă nu există cazuri deosebite să nu se poată ajunge la sate, să nu putem interveni. Primăriile lucrează în permanenţă”, afirma prefectul de Botoşani.
Întrebat atunci de ministrul Mircea Duşa dacă, spre exemplu, maşina de pâine poate ajunge în aceste sate izolate luni dimineaţă, prefectul a răspuns că numai cu freză în faţă.
Macaleţi mai informa atunci că în Botoşani au fost trimise o autofreză de la Cluj, una de la Bistriţa şi două de la Bucureşti şi că atunci când se va mai potoli vântul se va interveni pentru deblocarea drumurilor.
Luni, autorităţile locale anunţau că peste 260 de persoane, proprietari de autoturisme sau pasageri în mijloace de transport în comun rămase blocate în nămeţi în judeţul Botoşani, au fost salvate de forţele de intervenţie care au acţionat în situaţiile de urgenţă determinate de ninsorile abundente şi vântul puternic din ultima perioadă.
Potrivit autorităţilor judeţene, pentru salvarea acestor persoane au intervenit pompieri, poliţişti, poliţişti de frontieră, lucrători la societăţile de întreţinere a drumurilor şi autorităţile locale, iar persoanele respective au fost cazate în noaptea de duminică spre luni în şcoli, spitale, dar şi la persoane particulare din Botoşani, Dorohoi, Gorbăneşti, Hudeşti, Darabani, Ştefăneşti, Păltiniş, Româneşti, Stăuceni, Truşeşti şi Vorniceni, unde, prin grija autorităţilor locale, li s-au asigurat condiţii optime de cazare, hrană şi ceai cald.
Luni dimineaţă, se circula în condiţii de iarnă pe două drumuri naţionale, respectiv Botoşani – Iaşi şi Botoşani – Suceava şi pe un drum judeţean Leorda – Bucecea – Huţani şi se acţionează cu 53 de utilaje pentru deblocarea drumurilor şi redarea lor circulaţiei rutiere.
Circulaţia feroviară a fost întreruptă de duminică seară pe tronsonul Botoşani – Leorda – Dorohoi, toate trenurile fiind anulate.
Luni seară, potrivit E.On Moldova, în judeţul Botoşani erau nealimentate cu energie electrică localităţile Mitoc, Horia, Crasnaleuca, Coţuşca şi Poiana.
La ora actuală, în judeţul Botoşani sunt închise trei drumuri naţionale, şi anume DN24C Santa Mare – Ştefăneşti – Manoleasa – Rădăuţi Prut, DN 29 Botoşani – Ungureni – Săveni – Avrămeni – Manoleasa şi DN29A Dorohoi – Darabani – Rădăuţi Prut, precum şi 20 de drumuri judeţene.