Înfiinţarea unui fond de investiţii pentru infrastructură şi dezvoltare regională ar putea fi o soluţie viabilă pentru finanţarea proiectelor prioritare pentru România, consideră Enache Jiru.
„El fiind un fond de investiţii va avea surse clare de finanţare – atât de la buget cât şi surse atrase”, a declarat analistul economic Enache Jiru.
Construcţia a 50.000 de locuinţe pentru tineri va avea nu numai un rol de suport social, ci şi unul de stimulare a firmelor autohtone din construcţii.
„Cred că majoritatea materialelor care intră în construcţii sunt furnizate de oferta naţională. Cred că e bine pentru că angrenezi foarte multe dintre ramurile economiei, inclusiv din industria din economie”, este de părere Enache Jiru.
Investiţiile în agricultură şi măsurile de stimulare a producătorilor locali ar putea crea un potenţial de creştere economică.
„Poate 46% din populaţia României trăieşte în mediul rural, iar contribuţia agriculturii la PIB este de 5-7%. E un loc mare de creştere”, a mai adăugat analistul economic.
Sancţionarea Ministerului Finanţelor pentru nerespectarea termenului de rambursare a TVA este o premisă a corectitudinii relaţiei stat-contribuabil.
„Când noi avem obligaţii către stat, statul reacţionează dur. La fel, trebuie să existe reciprocitate. Ai să-mi dai, trebuie să-mi dai la timp şi corect”, explică Jiru.