Theodora Șutiu

Ecologiștii îi cer lui Marcel Ciolacu să protejeze mediul

ecologisti, Partidul Verde

Lupta împotriva criminalității de mediu are nevoie de combatanți în teren bine pregătiti și plătiți corect, nu de supervizori politici vulnerabili la ”farmecele” poluatorilor/criminalilor de mediu, transmite Partidul Verde într-un comunicat de presă.

Reprezentanții partidului îi cer premierului Marcel Ciolacu să nu accepte introducerea în circuitul dezbaterii publice a Proiectului de OUG prin care se politizează excesiv și se centralizează activitatea de control și reglementare a instituțiilor din domeniul protecției
mediului.

„Gărzile Regionale de Mediu preconizate în OUG (pe criterii lipsite de logică, fără vreo legătură cu cele 8 regiuni de dezvoltare) reprezintă o falsă descentralizare. În fapt o centralizare mascată ce favorizează creșterea controlului politic asupra tuturor deciziilor institutionale, cu toate riscurile de derapaje aferente.

Noi, Verzii, nu vrem ca deciziile privind avizele, autorizațiile de mediu, aplicarea sau neaplicarea sancțiunilor contravenționale, administrarea ariilor naturale protejate, controlul defrișărilor sau al transporturilor ilegale de deșeuri etc. să stea în pixul suveran al unui secretar sau subsecretar de stat”, se precizează în comunicat.

„Nu dezvoltarea suprastructurii politice a acestor instituții trebuie să fie miza, ci consolidarea infrastructurii operaționale din teren. Avem, de exemplu, 1 comisar de mediu la 530 de kmp! Nu e normal să reducem posturile de comisari de mediu. Garda de Mediu are nevoie de mai mulți comisari cu un Statut profesional clar, cu un Serviciu de permanență bine
reglementat cu un suport logistic și motivațional solid.

Această OUG, dacă ar intra în vigoare, ar crea mai mai multe probleme decât soluții și ne- ar îndepărta de profilul european de functionare al instituțiilor cu rol în protecția mediului”- afirmă liderii Partidului Verde – Verzii, Copreședinții Marius Lazar și Lavinia Cosma.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu