Ionut Lupescu

Economia creşte, dar românii rămân săracii Europei

crestere economica 2015, putere de cumparare

 

Produsul Intern Brut per capita al României în standardul puterii de cumpărare (Purchasing Power Standards – PPS) înseamnă doar 54% din media UE, iar consumul individual efectiv exprimat în PPS, care măsoară bunăstarea populaţiei, este la 55% din media UE, arată datele Eurostat publicate ieri. PPS ia în calcul şi diferenţele de preţuri nu doar de salarii. La acest ultim capitol, România se află la 25% din media UE.

Aceleaşi niveluri ale bunăstării s-au înregistrat şi în 2013, prin urmare, din acest punct de vedere, nu este un progres în 2014 – dar trebuie precizat că şi ţările UE evoluează, prin urmare decalajul se reduce vizibil, dacă economia României avansează mult mai repede. Aşa s-a întâmplat în 2006, 2007 şi 2008, când PIB-ul a crescut cu 7 – 8,5% pe an.

Economia României a crescut în 2013 cu 3,5% şi în 2014 cu 2,8% faţă de o medie a UE de 0,1% în 2013 şi de 1,3% în 2014. Prin urmare, PIB-ul per capita al României s-a apropiat din 2012 până în 2013 cu un procent faţă de media UE (până la 54% din aceas­tă medie) dar nu s-a mişcat în 2014, ceea ce înseamnă că avansul economei tre­buie să urce cu mult peste nivelul de 3% pentru ca decalajul să se reducă.

„Ca să diminuezi decalajul trebuie să creşti bunăstarea populaţiei. Cum? Aici sunt multe direcţii de examinat. Puterea de cumpărare a crescut în România în ultimul timp, dar, pe partea de venit disponibil, nu se înregistrează progrese prea mari – vorbesc despre acel venit disponibil care să-ţi permită să şi economiseşti, nu doar să ai cu ce trăi, acel venit disponibil care creează un flux de bunăstare care, la rândul ei, creează o altă bunăstare. Trebuie creată această bună­sta­re prin creşterea puterii de cum­părare, ceea ce înseamnă, evident, creş­terea veniturilor. Ca să se ajungă aici, tre­buie sprijinite companiile autohtone, tre­buie spijinit şi capitalul străin, dar acel ca­pital care te ajută să te dezvolţi şi tu – nu care te lasă la capătul unui flux, realizând pro­duse cu valoare adăugată mică, plătite pe mă­sură”, spune economistul Laurian Lungu.

 

mai multe, pe zf

Ultimele Articole