Scăderea produsului intern brut (PIB) a fost mai mică decât nivelul de 0,8% calculat luna trecută, a anunţat institutul oficial de statistică din Londra.
Analiştii estimau, în medie, în cadrul unui sondaj Bloomberg, că cifra nu va fi modificată. Economia s-a comprimat cu 5,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, marcând cea mai mare scădere de la începerea măsurătorilor, în 1955.
Banca centrală a Marii Britanii a extins în această lună programul de cumpărare de obligaţiuni la 175 miliarde lire sterline, după ce recesiunea s-a dovedit a fi mai gravă decât se estima în mai. Chiar dacă economia ar putea reveni pe creştere în acest an, economia va compensa pierderile din timpul crizei abia în 2012, potrivit analiştilor.
„Există o mare capacitate de producţie excedentară, astfel încât exinderea cheluielilor pentru investiţii nu are sens, iar firmele întâmpină greutăţi în accesarea fondurilor de la bănci, pentru a finanţa o eventuală extindere”, a declarat Peter Dixon, economist în cadrul Commerzbank AG. „Economia se poate să fi depăşit punctul critic, însă revenirea va fi lentă”.
Statisticile publicate în această lună de banca centrală arată că economia va creşte în al treilea si în al patrulea trimestru, creşterea anuală urmând să se reia în primul trimestru al anului viitor, odată cu efectele planului de relaxare fiscală.
Rata şomajului din Marea Britanie a avansat în al doilea trimestru la un maximum al ultimilor 14 ani, iar companiile care se cofruntă cu o cerere slabă vor continua să facă disponibilizări şi în 2010, limitând ritmul revenirii, susţin economiştii.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel