Denisa Gelatu

Economia Ucrainei a crescut în 2023. Cu cât

creștere, Economia Ucrainei, home2

Economia Ucrainei a crescut! Mai exact, economia ucraineană a crescut cu 5,3% anul trecut, pe măsură ce Kievul a redobândit controlul asupra coridorului de export din Marea Neagră și a strâns o recoltă agricolă consistentă, în pofida continuării atacurilor rusești cu rachete și drone, transmite Bloomberg.

Conform datelor preliminare publicate de Institutul de stat pentru statistică din Ucraina, economia a înregistrat o creștere de 4,7% în perioada octombrie-decembrie 2023, acesta fiind al treilea trimestru consecutiv de creștere. Datele mai arată că în primul trimestru din 2023, PIB-ul real al Ucrainei a înregistrat o scădere de 10,3% comparativ cu aceeași perioadă din 2022, după care a urmat o creștere de 19,2% în trimestrul al doilea, un avans de 9,6% în trimestrul al treilea și unul de 4,7% în ultimele trei luni.

„Economia ucraineană a continuat să demonstreze o reziliență remarcabilă în 2023”, a apreciat Fondul Monetar Internațional într-un raport publicat săptămâna trecută. „Totuși, obstacolele reapar în 2024, iar creșterea este așteptată să încetinească până la 3%-4% din cauza incertitudinilor cu privire la războiul care continuă și constrângerile pe partea de aprovizionare devin mai presante”, se mai arată în raportul FMI.

Deși, atacurile rusești au provocat pagube rețelei electrice, porturilor, căilor ferate și facilităților energetice, Ucraina a văzut cum Produsul său Intern Brut a revenit pe creștere, pe măsură ce au fost reluate exporturile de produse agricole iar companiile ucrainene s-au adaptat la noi cereri.

Lasă un comentariu