Potrivit datelor BNR, dobânda medie la depozitele la termen la nivelul sistemului bancar a înregistrat prima scădere, după aproape doi ani de creştere constantă, în luna aprilie. Aceeaşi statistică demonstrează că, în martie 2009, a fost atins un nivel maxim al mediei dobânzilor practicate de bănci, de 14,53%. Analiştii consideră că în acest moment, condiţiile de piaţă s-au schimbat, iar randamentele de la începutul anului nu vor mai fi atinse prea curând.
“O soluţie la depozitele bancare ar fi obligaţiunile municipale, corporatiste sau chiar fondurile monetare. De exemplu, în primele şase luni ale anului dobânzile medii la depozite cu capitalizare au fost de 8%, în timp ce la fondurile monetare, randamentul a fost de 8,5%, iar jumătate de punct procentual poate să facă diferenţa”, a declarat Mihai Căruntu, analist pieţe de capital în cadrul BCR.
Printre fondurile monetare cu randamentele cele mai mari, obţinute în primul semestru, se află cele administrate de BCR – 9,8%, Raiffeisen – 9,6%, şi BRD – 8,5%. “Pe o piaţă a dobânzilor volatile, alegerea unui fond monetar este cea mai bună opţiune, întrucât fondul are putere de negociere mai mare, există specialişti care estimează pulsul pieţei, în timp ce o persoană fizică nu are aceeaşi bază de informaţii.
De asemenea, fondurile monetare nu percep comisioane la maturitate, iar clienţii îşi pot retrage banii în orice moment, fără a fi penalizaţi”, a completat Căruntu. Şeful departamentului de Cercetare şi Strategie al Volksbank România, Melania Hăncilă, precizează că, în prezent, titlurile de stat ar putea reprezenta o alternativă la depozitele bancare, deşi randamentele acestora sunt uşor mai scăzute.
“Nivelul dobânzilor acordate de bănci la sursele atrase la începutul acestui an nu se va mai întoarce prea curând. În perioada respectivă, randamentele erau motivate de o criză de lichiditate. Acesta este şi motivul pentru care clienţii preferă de obicei depozitele pe termen scurt, întrucât pe termen lung banii sunt blocaţi, iar în această perioadă nu ştii niciodată când ai nevoie de lichiditate”, a adăugat Hăncilă. Aceasta consideră că profitul băncilor a fost afectat de plata randamentelor ridicate la depozitele pe termen scurt.
Economistul-şef al UniCredit Ţiriac Bank, Rozalia Pal, spune că în prezent nu există alte instrumente cu risc redus care să ofere un nivel similar cu acela al dobânzilor la depozite din primele trei luni din 2009.