Economiştii către Vlădescu: Vom avea un Cod Fiscal. Avem pe ce să-l aplicăm?

Cod fiscal, Coşea, impozit, Manolescu, microfirma, Microîntreprindere, popa

În primul rând, consideră Mircea Coşea, ar fi trebuit să se producă o schimbare de “mentalitate bugetară”, deficitul nu are şanse să scadă la 5,9% din PIB în 2010 şi, potrivit economistului, introducerea impozitării microfirmelor cu 16% din profit nu va face altceva decât să reducă resursele la buget.

“Ministerul de Finanţe va face ceva când îşi va schimba concepţia privind ce trebuie să facă pentru ca economia să funcţioneze. Vom ajunge să avem un Cod Fiscal, dar nu vom mai avea pe ce să-l aplicăm”, a spus Coşea.

În condiţiile în care firmele vor fi impozitate cu 16% din profit, se pune problema dacă aceste firme vor mai exista, este de părere şi consultantul fiscal Bogdan Popa. Totuşi, spune consultantul, românul este inventiv, “va face calcule ca firma să iasă pe pierdere, ca sa plătească impozit minim”, asta, într-un caz fericit!

“Astfel, la bugetul statului vor merge nişte bani, dacă se renunţă la firmă, bugetul statului va avea de suferit. (…) Ministerul de Finanţe să ia o măsura foarte urgentă: să nu mai schimbe nimic! Nu pot dispărea aceste incubatoare de afaceri, este important să avem oameni activi şi ar fi bine ca, dacă statul nu-i ajută cu subvenţii, măcar să nu le distrugă!”, a afirmat Popa.

Impozitul pe profitul de anul trecut, pierderile de anul acesta

Potrivit consultantului, Ministerul de Finanţe ar trebui să suspende această masură, “să lase microîntreprinderile să plătească impozitul în mod real, şi nu în baza plăţilor anticipate”.

Potrivit noilor reglementări, o microîntreprindere va plăti impozit în baza rezultatelor financiare din anul anterior, chiar dacă urmează un an de pierderi, astfel, “cu cât te-ai mişcat mai bine anul trecut, cu-atât mai mult impozit vei plăti în acest an”, potrivit consultantului fiscal Emilian Duca.

„Se ajunge la plata impozitului chiar dacă societatea este în pierdere, lucru descurajant pentru întreprinzători. Va crea efectele neplăcute, toţi se uită sa-şi menţină profitul, astfel, spirala concedierilor va continua”, a explicat Duca.

3% din puţin sau 16% din nimic?

Dan Manolescu, vicepreşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali este de părere că impozitul de 16% din profit are un aspect pozitiv, persoanele care aveau o microîntreprindere doar pentru a se folosi de avantajele fiscale oferite de aceasta, vor renunţa la acea firmă. Pe de altă parte, un impozit de 3% din cifra de afaceri reprezintă o garanţie mai mare pentru stat decât 16% dintr-un profit foarte incert în condiţiile economice actuale.

„În multe situaţii, 3% din ceva este mai mult decât 16% din nimic. (…) Cei care au avut profit mai mic în 2009, vor avea profit mai mic şi în 2010 şi vor fi în situaţia de a plăti un impozit pe profitul de anul trecut, care poate fi inexistent în 2010. Cei care au făcut profit în 2009, trebuie să facă plăţi în 2010, iar diferenţa va fi, eventuial, rambursată în 2011”, a explicat Manolescu.

“În perioadă de criză, nu se calculează aşa, acele entităţi nu mai au aceleaşi venituri ca anul trecut, este posibil ca 2010 să fie mai abrupt”, a adăugat şi Coşea.

Economie pentru societate, nu pentru buget! 

El este de părere că Ministerul de Finanţe ar trebui să aibă o poziţie mai independentă faţă de FMI, să facă “economie pentru societate, nu pentru buget”. Coşea consideră că abordarea problemei fiscalităţii ar trebui făcută în funcţie de componenta socială, prin crearea locuri de muncă, ţinând cont de rolul pe care microîntreprinderile în au în societate, nu de banii pe care-i aduc la buget.

„Ministerul de finanţe ar trebui să aibă o poziţie mai independentă, mai liberă faţă de FMI care aplică măsuri foarte aritmetice, fără să înţeleagă elementele sociale care vor fi mult mai greu de echilibrat decât deficitul bugetar. Fondul are o viziune foarte macroeconomică şi nu socioeconomică. Facem economie pentru societate, nu pentru buget!”, a conchis Coşea.

Ministerul Finanţelor a hotărât, săptămâna trecută, ca toate microîntreprinderile să plătească impozit pe profit, motivând că prevederea din Codul Fiscal care permitea impozitarea pe venit şi-a încetat efectele la 1 ianuarie. Regimul special de impozitare a microîntreprinderilor a fost creat în 2001. Firmele cu o cifra de afaceri de maximum 100.000 euro şi cu cel mult nouă angajaţi au avut posibilitatea să se înregistreze ca microintreprinderi şi să plătească un impozit anual de numai 1,5% pe veniturile realizate din orice sursă. Taxa a crescut progresiv în ultimii ani, până la 3% în 2009. Intenţia Ministerului Finanţelor de a elimina această facilitate a fost anunţată încă din 2004. A fost invocată atunci o cerinţă în perspectiva integrării în Uniunea Europeană. Anul trecut erau înregistrate circa 300.000 de microîntreprinderi.

Ultimele Articole