Consiliul din umbră al BCE este un grup de 15 economişti şi manageri de portofolii care urmăresc tendinţele economice şi politica monetară din zona euro, făcând recomandări în fiecare lună.
Contractarea activităţilor de producţie şi prăbuşirea încrederii oamenilor de afaceri şi a populaţiei din Europa sugerează că încetinirea semnificativă a creşterii economice în trimestrul al doilea ar putea continua în cel de-al treilea, au arătat economiştii.
BCE a majorat dobânda cheie de două ori în acest an, de la 1% la 1,5%.
„Recomandarea mea este ca BCE să reducă dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, pentru a limita riscul revenirii în recesiune”, a declarat Julian Callow, economist şef la Barclays Capital în Londra.
El a adăugat că deteriorarea situaţiei economice a deveni suficient de rapidă şi alarmantă pentru a justifica renunţarea imediată la creşterea dobânzilor.
BCE a mai inversat şi cu alte ocazii politica monetară. În 2008, a mărit dobânda cheie în iulie, iar apoi a fost nevoită să o reducă la un minim record după ce prăbuşirea Lehman Brothers a declanşat recesiunea mondială.
Trei ani mai târziu, riscul unui nou declin economic s-a amplificat, în condiţiile în care Europa face eforturi să ţină sub control criza datoriilor suverane, iar economia Statelor Unite este afectată de un şomaj de peste 9%.
Membrii consiliului din umbră al BCE afirmă mai degrabă ce cred că ar trebui să facă banca, nu ce se aşteaptă să facă instituţia.
Unii analişti anticipează că BCE va reduce dobânda cheie în acest an.
„Şansele unor noi creşteri ale dobânzilor s-a evaporat, inversarea politicii este mai probabilă”, a declarat Jennifer McKeown, economist pentru Europa la Capital Economics, care nu face parte din consiliu.
Capital Economics anticipează reducerea cu câte 0,25 puncte a dobânzii cheie în decembrie şi martie, a spus ea.
Probabilitatea intrării în recesiune a zonei euro a crescut la 50%, iar acest fapt va obliga BCE să reducă dobânda, a afirmat într-un interviu Mohamed El-Erian, director general la Pacific Investment Management.
„BCE trebuie să ia în considerare posibilitatea inversării celor două majorări de dobândă din acest an. Dacă perspectiva de creştere se va înrăutăţi, BCE ar putea fi nevoită să reducă dobânda cheie la sub 1%, având în vedere imposibilitatea adoptării unor măsuri de stimulare”, a arătat Marie Diron, economist la Oxford Economics în Londra şi membră a consiliului din umbră al BCE.
Creşterea economică din zona euro a încetinit la 0,2% în trimestrul al doilea, de la 0,8% în primul, după ce guvernele au redus cheltuielile pentru a ţine sub control deficitele bugetare. Economia Germaniei, cea mai mare din regiune, aproape a stagnat.
Elga Bartsch, economist şef pentru Europa la Morgan Stanley în Londra, membră a consiliului din umbră, a declarat că a redus estimarea privind creşterea economiei zonei euro din 2012 la numai 0,5%, pentru a reflecta încetinirea substanţială a activităţilor de producţie.
Ea anticipează că presiunile inflaţioniste vor scădea în următoarele luni şi recomandă din acest motiv ca BCE să schimbe politica monetară şi să reducă dobânda cheie.