Cum este afectată Ungaria de suspendarea plăţilor de la FMI şi UE

criza ungaria, depreciere forint, forint, Ungaria

Costul cu asigurarea datoriei a ajuns la cel mai mare nivel din nivel din ultimele şase săptămâni, iar forintul a înregistrat o depreciere masivă în raport cu euro şi dolarul.

Credit default-swap-urile (CDS) pentru împrumuturile pe 5 ani au crescut cu 47,5 puncte de bază la 370 de puncte de bază, cel mai mare nivel din 7 iunie până azi, potrivit Bloomberg.

Forintul s-a depreciat luni dimineaţă cu până la 2,8% faţă de euro şi se tranzacţiona la Budapesta, în jurul orei 7:42, la 289,24 forinţi/euro, cu 2,5% peste închiderea de vineri, de 282,1 forinţi/euro.

Pe piaţa Forex, forintul s-a depreciat luni cu peste 3,6% în raport cu euro, ajungând până la 290,1 forinţi pentru un euro, şi cu 3,35% faţă de dolar, până la 224,5 forinţi pentru un dolar.

Potrivit analiştilor chestionaţi de Reuters, forintul (valuta central-europeană cu cea mai proastă evoluţie de la începutul anului după dinarul sârbesc) va continua să se deprecieze în perioada următoare cu mai mult de 1%. Acest lucru va pune presiune pe maghiari, care au majoritatea creditelor ipotecare în valute străine. Cele mai multe credite ipotecare în valută străină sunt în franci elveţieni, monedă care a ajuns la un nivel record în faţa forintului în luna iulie.

De asemenea, băncile vor cere randamente mai mari pentru împrumuturile pe care le acordă statului, iar volatilitatea de pe pieţele financiare va creşte. Luni, banca centrală ungară a hotărât menţinerea dobânzii de politică monetară la minimul istoric de 5,25% pe an, însă analiştii spun că dobânda ar putea fi ridicată, în funcţie de evoluţiile pieţelor din perioada următoare.

Deşi analiştii nu se aşteaptă ca Ungaria să rupă acordul cu FMI, din moment ce guvernul maghiar şi-a exprimat dorinţa de a încheia o nouă înţelegere de tip precautionary cu Fondul, întârzierea discuţiilor ar putea aduce şi mai multă volatilitate pe pieţe.

Având în vedere că urmează o perioadă electrorală în Ungaria, ce se va termina cu alegerile din 3 octombrie, discuţiile cu delegaţii FMI şi UE ar putea fi reluate abia după această dată.

Ministrul de Finanţe Gyorgy Matolcsy este însă mai optimist şi spune că discuţiile vor fi reluate în septembrie.

Din acordul de 20 miliarde de euro cu FMI şi UE, Ungaria a tras până acum 12,8 miliarde de euro. Din suma trasă, maghiarii mai au încă 3,5 miliarde de euro necheltuiţi, bani pe care unii îi consideră suficienţi pentru finanţarea deficitului până la finele anului.

Problemele Ungariei s-ar putea răsfânge şi asupra economiilor din jur. cu excepția coroanei cehești, valutele din Europa Centrală şi de Est au suferit deprecieri în şedinţa de ieri în raport cu moneda unică europeană. De asemenea, costul cu asigurarea riscului de credit a crescut, făcând astfel finanțarea deficitelor mai scumpă.

Bancherul Răzvan Temeșan crede că și în situația în care se află, Ungaria stă mai bine decât România, având în vedere faptul că țara vecină nu întâmpină probleme în a găsi surse pentru finanțarea deficitului.

„E o diferență fundamentală între România și Ungaria din punct de vedere al capacității clasei politice de a gestiona problematica. Ungaria are un mare avantaj în fața României: are politicieni cu scaun la cap care știu cum să gestioneze rigiditatea FMI (…) N-am nici cea mai mică îndoială că între Ungaria și FMI se va găsi compromisul”, a declarat Temeșan pentru The Money Channel.

Acesta mai adaugă faptul că deși datoria publică a României este mult mai mică decât cea a Ungariei, acest lucru nu reprezintă neapărat un avantaj: investitorii nu au niciun interes ca țările care datorează mulți bani să intre în incapacitate de plată și vor continua să le susțină.

Ultimele Articole