Mihai Voican

Efectul dezertărilor: USR nu mai poate ataca la Curtea Constituțională legile votate de Parlament

Dacian Cioloş, REPER, usr

Efectul plecărilor din USR către Reper, noul partid al lui Dacian Cioloș, e că grupurile parlamentare ale USR rămân cu un număr insuficient de parlamentari pentru a putea ataca la Curtea Constituției. Reamintim că USR urmează să piardă 11 parlamentari.

USR are în acest moment 25 de senatori și 53 de deputați, iar Constituția spune că pentru a ataca legile și regulamentele parlamentare e nevoie fie de minimum 25 de senatori, fie minimum 50 de deputați.

Or, USR urmează să piardă doi senatori (Cosmin Poteraș și Ion Popescu) și 9 deputați (Cristina Camelia Rizea, Oana Cambera, Monica Berescu, Lóránt Sas, Alin Prunean, Simina Tulbure, Daniel Toda, Cristian Ichim și Andrei Lupu), ceea ce înseamnă că va pierde în ambele camere numărul necesar de semnături pentru a ataca la CCR legile votate de Parlament.

Pentru a ataca la Curtea Constituțională legile, USR va trebui așadar să negocieze cu parlamentari neafiliați, de la minorități, de la AUR sau din facțiunile controlate de Ludovic Orban și Dacian Cioloș.

 

Circa 11 parlamentari din cei 80 de parlamentari USR vor demisiona din partid și se vor înscrie în viitorul partid fondat de Dacian Cioloș, au declarat pentru G4Media surse politice. Demisiile vor veni treptat, nu toate deodată.

Președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a confirmat marți într-o declarație de presă că ”sunt câțiva colegi care nu mai doresc să continue, sunt puțini relativ la cei 80 de parlamentari USR”.

Drulă l-a atacat pe Dacian Cioloș, pe care l-a acuzat că instrumentează plecarea parlamentarilor USR. ”Ce urmează să vedeți în următoarele zile e un plan gândit și executat de Cioloș, un plan lipsit de demnitate, în care îi folosește pe acești oameni ca să câștige prin distrugere. E un gest nedemn, îi forțează să devină traseiști. Proiectează această lipsă de demnitate asupra unor oameni aleși în acest proiect. Am înțeles din februarie că lui Cioloș îi lipsește dorința de a construi. Dacă nu poate depune acest efort de construcție, decența ar trebui să îi spună măcar să se retragă. El alege un efort de distrugere. Se mai separă apele câteodată în opoziție”, a spus Drulă în conferința de presă de la Parlament.

Lista parlamentarilor USR care au demisionat sau urmează să demisioneze din partid pentru a se alătura partidului Reper:

Cosmin Poteraș
Cristina Camelia Rizea
Oana-Alexandra Cambera
Monica Berescu
Lóránt-Zoltan Sas
Alin Prunean
Ion Dragoș Popescu
Simina Tulbure
Daniel Toda
Cristian Ichim
Andrei-Răzvan Lupu

 

 

sursa g4media.ro

Ultimele Articole