Votul de sâmbătă a fost ‘un referendum a la Mubarak’, a afirmat într-o conferinţă de presă Bahey Eddin Hassan, reprezentant al Centrului pentru drepturile omului din Cairo, făcând referire la fostul preşedinte înlăturat de la putere printr-o revoltă populară anul trecut şi la alegerile frauduloase desfăşurate în timpul regimului său.
Hassan a citit un comunicat semnat de mai multe ONG-uri, între care Organizaţia egipteană pentru drepturile omului (EOHR) şi mişcarea Shayfeencom (în traducere ‘Vă urmărim’).
În timpul scrutinului, mai mulţi observatori din partea societăţii civile au fost împiedicaţi să intre în secţiile de vot, supravegherea judiciară nu a fost completă, iar unele persoane s-au dat drept magistraţi, potrivit acestor organizaţii, care precizează că accesul în unele secţii a fost interzis femeilor.
‘Numărarea a fost făcută în întuneric’, a declarat la rândul său avocatul Negad el-Borei, adăugând că membrii Partidului Libertăţii şi Justiţiei (PLJ), din care provine preşedintele egiptean Mohamed Mursi, au ‘direcţionat alegătorii’ să voteze ‘da’.
‘În interesul consensului naţional’, comisia electorală trebuie să ‘recunoască faptul că nu a fost capabilă să asigure o bună organizare şi că trebuie să refacă referendumul’, a adăugat el-Borei.
Aproape jumătate din alegătorii egipteni, circa 26 de milioane de persoane, au fost chemaţi la urne sâmbătă pentru a vota asupra referendumului, în plină criză politică. Restul ţării va vota la 22 decembrie.
Potrivit PLJ, 56,5% din populaţia celor zece regiuni din ţară în care s-a desfăşurat sâmbătă referendumul s-au pronunţat în favoarea Constituţiei elaborate de islamişti. Comisia electorală a indicat însă că rezultatele oficiale nu vor fi disponibile decât după ce a doua rundă a referendumului se va termina.
Mursi şi susţinătorii săi afirmă că legea fundamentală a ţării în noua sa versiune este vitală pentru continuarea procesului de democratizare a ţării, în timp ce potrivit oponenţilor săi Constituţia este prea islamistă şi ignoră total drepturile minorităţilor, inclusiv pe cele ale creştinilor, ce reprezintă aproximativ 10% din populaţie.
Proiectul de Constituţie vizează să ofere ţării un cadru instituţional stabil, menit să reflecte, potrivit susţinătorilor acestuia, schimbările intervenite în Egipt după alungarea de la putere a lui Hosni Mubarak, în februarie 2011. Opoziţia laică, de stânga şi liberală denunţă un text adoptat rapid de către o comisie dominată de islamişti, ce deschide calea interpretărilor stricte ale islamului şi oferă puţine garanţii pentru libertăţi.