Pensiile nu sunt la fel. Există diferențe uriașe între sumele pe care le primesc pensionarii.
De exemplu, pensiile magistraților au ajuns să fie de peste 10 ori mai mari decât pensiile oamenilor de rând. Cei 5.621 de beneficiari de pensii speciale încasează în medie 24.151 lei lunar, iar 21.287 lei sunt din bugetul de stat.
Numărul beneficiarilor, în creștere
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în aprilie 2024, de 11.471 persoane, în creştere cu 184 de persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi (5.621) fiind beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
În cazul beneficiarilor Legii 303/2002 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 24.151 lei, din care 21.287 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 6.700 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Din cei 5.621 de foști magistrați, 3.151 nu au avut contributivitate.
Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna aprilie, 790 de persoane. Pensia medie era de 6.667 de lei, din care 3.132 de lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 849 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.727 de lei (3.240 de lei de la bugetul de stat).
Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.374 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 12.896 de lei, din care 8.317 lei suportaţi din bugetul de stat.