60 de tineri cu nevoie speciale au participat la ultimul concurs național programat în acest an, Competiția Națională de Gimnastică. Sub privirile părinților și ale antrenorilor, sportivii au concurat în mai multe probe și au primit medalii, diplome și cadouri de sărbători.
Sportul este cel care îi unește pe tinerii cu nevoie speciale! 60 de sportivi cu dizabilități din mai multe orașe din România au participat la Competiția Națională de Gimnastică, ultimul concurs programat în 2023.
Antoanela Oltean este antrenoare cu ștate vechi în gimnastica artistică, iar din 2004 și-a descoperit vocația pentru sportivii cu nevoi speciale.
“Datorită unui curs organizat de Special Olympics România am prins mare drag de această disciplină și de acești copii minunați și am zis de ce nu, am încercat, am reușit și iată-mă” – Antoanela Oltean, antrenoare Asociația Club Sportiv Arena Constanța.
La competiția de la București, Antoanela Oltean a venit cu echipa sa din Constanța, formată din 11 sportivi, 6 fete și 5 băieți. Thea are 18 ani și practică două sporturi, gimnastică și baschet.
„Mie îmi place la baschet cu Teo și la gimnastică. Antonela este talentată și frumoasă și mă înțeleg bine cu ea” – Thea Geantă, sportivă Asociația Club Sportiv Arena Constanța.
S-au întors cu medalii de la Jocurile Mondiale de la Berlin
Gabriel Popescu este Profesor Doctor Universitar la UNEFS și cel care coordonează activitatea Special Olympics în România din 2004.
„Am avut onoarea ca Special Olympics România să mă delege, să merg la o întâlnire Euro – Asia de dezvoltare a sistemului olimpic în Europa și Asia și de atunci am luat decizia ca să dezvoltăm și în România sistemul de gimnastică artistică de Special Olimpics” – Gabriel Popescu, coordonator Special Olympics în România.
Gabriel Popescu recunoaște că nu este ușor de lucrat cu sportivii cu nevoi speciale, dar este foarte plăcut!
„Activitatea e pe de o parte destul de dificilă, dar pe de altă parte este și foarte frumoasă, pentru că putem să ajutăm aceste persoane cu nevoi speciale” – Gabriel Popescu, coordonator Special Olympics în România.
Sportivii cu dizabilități câștigă medalii nu doar în România, ci și la concursurile internaționale.
„Anul acesta s-au serbat 20 de ani de la înființarea Special Olympics în România și am câștigat 220 de medalii. Mă bucur că peste un sfert de medalii sunt aduse de noi” – Gabriel Popescu, coordonator Special Olympics în România.
Antoanela Oltean a participat alături de sportivii pe care îi antrenează la două ediții de Jocuri Mondiale, în 2007 la Shanghai cu 4 sportivi și anul acesta la Berlin cu două sportive. De fiecare dată, delegația României s-a întors cu medalii.
“Anul acesta am câștigat medalii cu Raluca Păun, 3 de bronz la individual compus, bârnă și sol și cu Dana Gheorghișor, alte 3” -Antoanela Oltean, antrenoare Asociația Club Sportiv Arena Constanța.
UNEFS a găzduit Competiția Națională de Gimnastică
Ultimul campionat național de gimnastică Special Olympics a fost găzduit de Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, București. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul The Golisano Foundation și al Lions Club București Decan.
Sportivii prezenți la competiție au venit de la Asociația Club Arena Constanța, Asociația Down Plus București, Asociația Hoffnung România, Asociația Sindrom Down București, CSEI „Alexandru Roșca” Piatra Neamț, Fundația Mână de lucru și Alternativa 2003 București. Tinerii prezenți la competiție au primit medalii, diplome și cadouri de sărbători.