„Cele două societăţi energetice sperăm să fie înfiinţate până la sfîrşitul lui 2010”, a spus Stafie.
Guvernul vrea să creeze două societăţi energetice naţionale, Electra şi Hidroenergetica, care să comaseze principalii producători de electricitate şi cărbune. Termenul iniţial privind crearea acestor două companii era 1 iulie 2010.
Din Electra vor face parte complexurile energetice Turceni şi Rovinari, Nuclearelectrica, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, sucursalele Hidroelectrica de la Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu şi Hidroserv Râmnicu Vâlcea.
Hidroenergetica va cuprinde Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucureşti, sucursalele Termoelectrica Paroşeni şi Termoserv Paroşeni, sucursalele Hidroelectrica de la Bistriţa, Buzău, Cluj, Curtea de Argeş, Hateg, Porţile de Fier, Oradea, Sebeş şi Slatina.
În Hidroenergetica vor fi integrate şi filialele Hidroelectrica Hidroserv Bistriţa, Hidroserv Slatina, Hidroserv Porţile de Fier, Hidroserv Curtea de Argeş, Hidroserv Sebeş.