„Compania Otlchim a fost somată săptămâna trecută să plătească datoriile la electricitate, a căror valoare depăşeşte 100 milioane euro. Dacă Oltchim nu va plăti, Electrica va sista miercuri livrarea de energie, iar joi contractul ar putea fi reziliat”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Electrica.
Contractul de livrare a electricităţii către Oltchim a fost semnat în 2008, pe perioadă nedeterminată.
Combinatul chimic a arătat luni, într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti, că săptămâna trecută Electrica a limitat livările de electricitate.
„Începând cu 11 ianuarie, Oltchim funcţionează cu o parte din instalaţii la capacitate redusă, ca urmare a neîncadrării în graficul de eşalonare încheiat cu Electrica. În prezent, Oltchim negociază cu Electrica pentru normalizarea situaţiei şi reluarea livrărilor de energie conform clauzelor contractuale”, se arată în comunicatul Oltchim.
Cele două companii au agreat anul trecut un grafic de eşalonare a datoriilor, valoarea unei tranşe lunare fiind de aproape un milion de euro.
Oltchim şi Electrica sunt companii deţinute de stat, prin Ministerul Economiei. Combinatul chimic urmează să fie privatizat în acest an.