„În urma discuţiilor cu marii jucători de pe piaţă, am decis ca, cel puţin până în 2013, când ei vor avea capacităţi de producţie (mă refer la CEZ, E.ON, Enel), să dăm o şansă egală tututor participanţilor la piaţă, tuturor acestor mari furnizori şi distribuitori pentru echidistanţa faţă de cele două mari companii”, a declarat marţi Dan Gheorghiu, preşedintele-director general al Institutului de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), institut care a contribuit la realizarea proiectului de restructurare a sectorului energetic.
De asemenea, în 2013, se va decide dacă vor fi incluse filialele Electrica în acele două mari companii, an în care, cel mai probabil, marii jucători privaţi vor avea deja funcţionale capacităţi noi de producţie, a mai spus Dan Gheorghiu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit preşedintelui ISPE, cele două companii ponesc cu un mare handicap, acela că folosesc tehnologii din anii ’60, cauză din care au nevoie de investiţii masive.
De asemenea, producătorul de gaze de stat, Romgaz, iniţial intrat cu termocentrala de la Iernut într-una din cele două companii, nu mai figurează acum în noua structură propusă de autorităţi. Secretarul de stat din Ministerul Economiei, Tudor Şerban, prezent la eveniment, a spus că proiectul de la Iernut „rămâne în picioare, dar Romgaz nu mai face parte în niciun fel din cele două companii”.
Tudor Şerban a mai spus că apariţia celor două mari companii nu va influenţa preţul gazelor şi al energiei electrice.
Astfel, în noua variantă propusă, în componenţa primei societăţi vor intra Complexurile Energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova), Nuclearelectrica, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), şi trei sucursale ale Hidroelectrica, SH Vâlcea, SH Slatina şi SH Sibiu.
Cea de-a doua companie va cuprinde Electrocentrale Bucureşti, CTE Deva şi CET Paroşeni (aparţinând Termoelectrica), Porţile de Fier şi restul sucursalelor Hidroelectrica (adică sucursalele Sebeş, Buzău, Târgu Jiu, Caransebeş, Haţeg, Argeş, Cluj, Bistriţa), Compania Naţională a Huilei (CNH).
Potrivit ministrului economiei, Adriean Videanu, cele două companii rezultate din reorganizarea sectorului energetic vor deveni funcţionale până în iunie 2010.
Cele două societăţi vor fi listate la bursă, cu un procent ce va fi stabilit ulterior. ME va fi acţionarul majoritar al acestor două companii.