„Toţi suntem conştienţi de problemele cu care se confruntă romii. Responsabilitatea României este cu atât mai mare, având cea mai numeroasă minoritate romă din Europa. Dar modul în care sunt ei reprezentaţi contează. De aceea, poate aş recomanda ca la următoarele alegeri europarlamentare, partidele politice să ofere un loc eligibil unui cetăţean de etnie romă”, a spus Elena Băsescu.
Ea a luat cuvântul în plen, arătând că Guvernul României a făcut progrese semnificative în elaborarea strategiei naţionale pentru incluziunea romilor.
Elena Băsescu a spus că ministerele responsabile de cele şase domenii sectoriale de acţiune – Muncii, Educaţiei, Dezvoltării Regionale, Economiei, Agriculturii, Sănătăţii, Culturii şi Internelor – împreună cu autorităţile locale vor lua aproximativ 63 de măsuri pentru integrarea romilor. Finanţarea va fi asigurată din bugetul fiecărui minister, iar coordonarea implementării şi monitorizarea ei vor fi asigurate de secretariatul general al Guvernului şi agenţia naţională pentru romi. Citește articolul