Elena Salgado: Revenirea economiei spaniole va fi lentă în acest an, din cauza măsurilor de austeritate

criza spania, economia spaniola, Elena Salgado, guvernul spaniol, măsuri de austeritate, spania

„Măsurile de austeritate şi reducerile de cheltuieli vor afecta creşterea. Pentru 2010 este greu de crezut că va exista un avans net al ratei de angajare. Prin finalizarea restructurării financiare şi aprobarea reformei în domeniul muncii, stabilim bazele pentru recuperarea potenţialului de creştere care, în Spania, este mare. Ştim că revenirea va fi lentă, însă ritmul va accelera începând cu anul viitor”, a afirmat Salgado pentru publicaţia locală El Pais.

Guvernul va prezenta miercuri un pachet de măsuri pentru sectorul muncii, pentru a dinamiza piaţa de profil, în condiţiile în care rata şomajului a atins cel mai ridicat nivel din zona euro, de peste 20%. Reforma este considerată o urgenţă de către Fondul Monetar Internaţional, care descrie piaţa spaniolă a muncii ca fiind prea rigidă.

Economia spaniolă a crescut cu 0,1% în primul trimestru, comparativ cu ultimele trei luni ale anului trecut, după un an de recesiune. Pentru ansamblul acestui an, guvernul anticipează o scădere economică de 0,3%, iar pentru 2011 estimează o creştere de 1,3%.

Ultimele Articole