Floares Silvia

Elevii pot participa la concursul de creaţie în limba engleză organizat de Shakespeare School

Anglia, elevi, excursii, limba engleza, profesori

Asociaţia Shakespeare School pentru Educaţie a lansat cea de-a cincea ediţie a concursului naţional de creaţie în limba engleză, desfăşurat în cadrul Anului European al Cetăţenilor.


Concursul este organizat pe două categorii de vârstă, 11-14 ani şi, respectiv, 15-20 de ani, putându-se înscrie gratuit toţi tinerii pasionaţi de limba engleză şi cu talent la scris.

 

Temele propuse pentru eseuri sunt inedite şi reprezintă o provocare pentru tinerii creativi. Astfel, pornind de la ideea Anului European al Cetăţenilor, elevii şi studenţii îşi vor imagina că sunt preşedinţii unui stat european nou, pe care îl pot construi aşa cum îşi doresc, potrivit organizatorilor.

 

Tinerii care vor să participe la concurs îşi pot înscrie eseurile în limba engleză pe tema dată până la 24 martie, pe site-ul http://shakespeare-school.ro/engleza-adolescenti/essay-competition.


Marii câştigători vor fi recompensaţi cu tabere de două săptămâni la University College London şi Harrow House International College. Celelalte premii constau în tabere de engleză la Băişoara, judeţul Cluj, cursuri de limba engleză la Shakespeare School, taxe de înscriere la examene Cambridge, cărţi şi dictionare.

 

De asemenea, profesorul care va avea cei mai mulţi concurenţi înscrişi va putea participa gratuit, ca însoţitor de grup, într-o tabară de două săptămâni în Anglia, iar următorii 20 de profesori vor primi cursuri de training online.

 

„Shakespeare School Essay Competition este un concurs naţional ce stimulează gândirea creativă, spiritul de inovaţie şi originalitatea şi motivează tinerii să îşi perfecţioneze limba engleză. Concursul îşi doreşte să ofere şanse egale tinerilor din întreaga ţară de a experimenta viaţa într-un campus universitar britanic de top şi de a studia limba engleză la cele mai înalte standarde. Shakespeare School Essay Competition deschide orizontul tinerilor români, oferindu-le ca premii tabere în Marea Britanie, un prim pas spre un mediu academic de elită. Sub sloganul «Write, race, win!», concursul le dă tinerilor încrederea că pot ajunge mai departe decât îşi pot imagina dacă pasiunile şi creativitatea sunt susţinute de o educaţie de calitate”, spun reprezentanţii Asociaţiei Shakespeare School pentru Educaţie.


La concursul de creaţie în limba engleză organizat de Shakespeare School s-au înscris anual peste 4.000 de copii şi tineri. În primele patru ediţii au fost corectate în total peste 12.000 de eseuri trimise de participanţi din peste 400 de localităţi şi au fost premiaţi peste 140 de copii şi tineri, dintre care 12 au mers în taberele internaţionale din Anglia, în campusurile universităţilor Oxford, Cambridge sau University College London, au precizat organizatorii.

 

Concursul este inclus în Calendarul Activităţilor Educative al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Ultimele Articole