Urmăreşte integral Testul de Afacereză
La numai 23 de ani, Cristian este Client Advisor într-o bancă din Bucureşti şi câştigător al premiului de 1000 de lei. El a reuşit să-l elimine pe ieşeanul Iulian Husanu încă din prima etapă, luptându-se pentru calificarea în Ediţia Săptămânii cu Bogdan Dumitrescu.
“Sunt foarte bucuros că am câştigat. Am avut emoţii pentru că am concurat alături de adversari redutabili. Bogdan Dumitrescu este capionul absolut al Testului de Afacereză de anul trecut şi mi-a fost şi profesor la facultate. Pot spune că mi-am bătut profesorul. Aştept joi, cu nerăbdare, finala săptămânii”, spune Cristian Manda.
În cadrul fiecărei ediţii a concursului Testul de Afacereză participă trei concurenţi care sunt testaţi în două etape: Prima etapă este cea “Fulger” unde ultimul clasat în funcţie de numărul de puncte acumulate va părăsi concursul. În etapa a doua de concurs, “Cunoştinţe generale”, rămân doar doi concurenţi şi este etapa unde inteligenţa şi pespicacitatea sunt prioritare vitezei de reacţie. Cel care va acumula cele mai multe puncte câştigă premiul ediţiei, de 1000 lei, şi se califică pentru Ediţia Săptămânii.
Testul de Afacereză se va difuza în fiecare săptămână, de luni pana joi, de la 22 la 22:30.
Pentru regulamentul concursului şi detalii înscriere intră pe www.afacereza.ro