Elisabeta Lipă și veniturile colosale pe care le primește de la Stat!
Cea care s-a făcut cunoscută drept „canotoarea secolului”, continuă să vâslească prin funcții publice politice. După o carieră sportivă de excepție fosta sportivă a început un alt parcurs în structurile statului. Una dintre cele mai influente personalități din sportul românesc, Lipă (59 ani) beneficiază de venituri considerabile obținute și din diverse surse publice. Recenta sa declarație de avere, depusă înaintea alegerilor parlamentare, arată un câștig anual de peste 530.000 de lei (108.000 euro -n.r.). Ceea ce echivalează cu beneficii uimitoare pentru nivelul economic al României de azi, de aproximativ 9.000 de euro lunar.
O carieră sportivă contorizată în funcții publice
Elisabeta Lipă și veniturile colosale pe care le primește de la Stat! Pe parcursul carierei sale în canotaj, Lipă a obținut nu mai puțin de opt medalii olimpice (cinci de aur, două de argint și una de bronz). Aceste rezultate impresionante au condus la o rentă viageră maxime pentru fosta sportivă. Dar și la obținerea gradului de comisar-șef în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, structuri din care s-a pensionat. Are un grad care, de asemenea, aduce venituri adiționale.
Venituri din multiple funcții sportive și politice. Are dublă pensie specială
Dincolo de substanțiala renta viageră și pensia MAI, Elisabeta Lipă ocupă și diverse funcții remunerate în cadrul unor structuri sportive și administrative. În prezent, este activă în cadrul Agenției Naționale pentru Sport, Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Federației Române de Canotaj, dar și Primăria Capitalei (până anul trecut a făcut parte din consiliul general al instituției-n.r.). Toate aceste surse de venit sunt asigurate din fonduri publice. Aspect ce ridică unele întrebări în spațiul public referitoare la cum sunt gestionate aceste poziții în structurile de stat.
Averea declarată a Elisabetei Lipă: o vilă, două apartamente și terenuri lângă București
Elisabeta Lipă și veniturile colosale pe care le primește de la Stat! Potrivit recentei declarații de avere recente, Lipă deține mai multe proprietăți, inclusiv două terenuri – unul în Afumați, de peste 19.000 de metri pătrați, și unul în Voluntari, de aproximativ 1.700 de metri pătrați. De asemenea, fosta campioană olimpică mai deține o locuință de 340 de metri pătrați și două apartamente, precum și un cont bancar cu aproximativ 90.000 de euro.
Elisabeta Lipă și veniturile colosale pe care le primește de la Stat! Membră a Partidului Social Democrat (PSD), ea a ajuns recent în structura de conducere a formațiunii, fiind responsabilă de capitolul sport în calitate de vicepreședinte. În prezent, Lipă candidează și pentru un loc în Camera Deputaților pe lista PSD Botoșani. Veniturile sale din fonduri publice generează controverse, însă Lipă a reușit să valorifice la maxim statutul său.