Infiintata in 1992, aceasta si-a extins de-a lungul timpului activitatea in noua judete: Bihor, Arad, Timis, Satu-Mare, Cluj, Maramures, Salaj, Galati si Suceava, oferind solutii de dezvoltare pentru intreprinderile mici si mijlocii prin servicii de finantare, consultanta si instruire in domeniul afacerilor. Fondurile sale provin de la Christliche Ostmission (Misiunea Crestina de Rasarit) si de la guvernul Elvetiei.Dupa cum spune Vlad Mihut, directorul general al Romcom, pana in momentul de fata au fost finantate 1.100 de proiecte, in valoare totala de peste 40 milioane de lei (11 milioane de euro). Pentru anul urmator, bugetul alocat dezvoltarii afacerilor locale va fi de 20 milioane de lei (aproximativ 5,5 milioane de euro), dublu fata de anii precedenti, ca urmare a extinderii recente a activitatii in judetele Galati si Suceava.