Money.ro

eMAG.ro a început să vândă cărţi şi are planuri mari

cărți, carti online, comenzi online, cumparaturi online, eMAG.ro, lansare, librarie online, radu-apostolescu

Investiţia în piaţa online de carte va reprezenta o direcţie strategică pentru eMAG, spun oficialii companiei.

 

„Cărţile sunt o categorie foarte interesantă în comerţul online datorită potenţialului semnificativ de dezvoltare şi la noi. Targetul pe care ni l-am propus este să devenim cel mai mare vânzător de carte din România în maxim un an,”a declarat Radu Apostolescu, vicepreşedinte, director de dezvoltare eMAG.

 

Noua categorie va fi disponibilă prin platforma Marketplace, ca urmare a parteneriatului pe care eMAG l-a semnat cu Libris, o companie cu activitate de 20 de ani în domeniul distribuţiei de carte. Libris a dedicat şi va dezvolta capacităţi logistice speciale pentru operarea categoriei de cărţi din eMAG Marketplace.

 

În primele două săptămâni de la momentul lansării, toate cărţile vor beneficia de un discount promoţional de 20% din preţul recomandat de vânzare.

 

Clienţii pot achiziţiona titlurile preferate prin comenzi online sau telefonice în call-center-ul eMAG. Livrarea comenzilor se va efectua la nivel naţional, rapid, prin curierat door-to-door, iar orice comandă plasată până în ora 18 va fi livrată personal clientului în cursul zilei următoare. Ambalarea în vederea transportului se face în cutii speciale care asigură perfect integritatea cărţilor până la destinaţie.

 

 

eMAG Marketplace este platforma online prin care orice retailer poate promova şi vinde produse către clienţii eMAG, oferta de produse, promoţiile şi logistica comenzilor fiind făcute direct de fiecare retailer.

 

Ultimele Articole