Declaraţia lui Boc face referire la afirmaţiile făcute de ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, care a spus săptămîna trecută că există un program de circa 100.000 de reduceri de posturi, care va fi aplicat de instituţiile din sectorul bugetar, fără însă a oferi amănunte. Sindicatele au declarat atunci că nu se pune problema disponibilizărilor, pentru că 70 de mii din cele 100 de mii sunt posturi bugetate, dar vacante, iar restul reprezintă salariaţi aflaţi la vârsta pensionării sau care cumulează pensia cu salariul.

Premierul Emil Boc a mai declarat că plata CAS la drepturi de autor, reprezintă doar o ipoteză de lucru lansată de miniştri fără experienţă şi care trebuie analizată mai întâi în Guvern, fără ca aceasta să fie luată în calcul pentru 2010. La fel ca şi alte propuneri, precum taxa fast-food sau taxarea proprietăţilor la valoarea lor reală. Primul ministru a mai declarat că speră ca proiectul legii pensiilor să fie aprobat de Parlament pînă în luna iulie, în aşa fel încât să fie aplicat de anul viitor.

Ultimele Articole