Enel va inaugura în câteva săptămâni primele parcuri eoliene din România

Enel, energie alternativa, parc eolian, parc eolian enel, România

Fulvio Conti, directorul general executiv al Enel, s-a întâlnit luni, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Traian Băsescu, care l-a felicitat pentru planul de investiţii al grupului italian în România, de 700 milioane euro.

„Directorul general executiv al Enel a făcut referire la viitoarele necesităţi ale României în ce priveşte producţia de energie şi, în mod special, la interesul Enel de a dezvolta o poziţie integrată în această ţară. Acest interes se referă la energia regenerabilă, întrucât compania va inaugura în câteva săptămâni primele parcuri eoliene aflate în regiunea Tulcea, precum şi la cărbune curat, energie nucleară şi hidro”, se arată într-un comunicat al Enel.

Compania menţionează că liberalizarea şi privatizarea sectorului de producţie de energie ar putea aduce „beneficii suplimentare” pentru România.

„În acest context, directorul general executiv al Enel a subliniat importanţa stimulării şi creării unui cadru adecvat pentru investiţii, ca masură esenţială pentru a sprijini redresarea ţării în urma crizei globale economice şi financiare”, se mai arată în comunicat.

Conti i-a prezentat lui Băsescu investiţiile de 700 milioane euro planificate de Enel în România pentru următorii cinci ani pentru modernizarea reţelei electrice. Enel va aloca în acest an 210 milioane euro pentru investiţii.

Preşedintele Enel România, Claudio Zito, a afirmat în luna martie, că subsidiara grupului italian va pune în funcţiune în acest an primele turbine eoliene din parcul eolian pe care îl construieşte în Dobrogea.

Enel vrea să dezvolte în România turbine eoliene cu o putere instalată de 350 MW.

În luna martie, Conti declarase la Londra că autorităţile române nu au „reacţionat pozitiv” la prezenţa Enel pe piaţa energiei, referindu-se la datoriile pe care trebuie să le încasese de la CFR, precum şi la comasarea activelor de producţie în două societăţi energetice naţionale, dar grupul italian nu va vinde activele pe care le deţine în România.

Enel este prezent pe piaţa energetică românească din 2005. Grupul italian are în România circa 2,5 milioane clienţi şi operează, cu aproximativ 5.000 angajaţi, o reţea electrică de 93.000 kilometri.

Ultimele Articole