EOS KSI: O companie din trei din România are probleme de lichiditate

creante, EOS KSI, Georg Kovacs, lichiditate

Grupul EOS a realizat un studiu în 2010 cu titlul „Obiceiuri de plată în ţările europene”, la care au participat 2.200 de companii din zece ţări europene cu privire la obiceiurile locale de plată.

Cele mai afectate au fost companiile din comerţ, în condiţiile în care 39% dintre acestea au avut deja probleme grave din cauza creanţelor neîncasate, în cazul serviciilor 27%, iar în industrie aproape un sfert (24%).

Comparativ cu anul 2007, numărul total al companiilor afectate a crescut în mod simţitor, în momentul respectiv 16% dintre cei chestionaţi declarând că au avut cel puţin o dată probleme cu lichidităţile, arată studiul.

„Condiţiile economice s-au înrăutăţit foarte mult în anul 2009. Companiile s-au confruntat tot mai des cu problema refinanţării. Astfel, volumul creanţelor neachitate a crescut, valoarea acestora atingând în octombrie 2009 nivelul maxim de peste un miliard de lei”, a declarat directorul general al EOS KSI România, Georg Kovacs.

Companiile româneşti privesc viitorul cu scepticism. În perspectiva următorilor doi ani, în jur de 38,6% se aşteaptă la o înrăutăţire a comportamentului de plată al clienţilor, în timp ce 41% prevăd o evoluţie constantă.

În ce priveşte plăţile neefectuate sau întârzierile la plată ale clienţilor, în Germania doar 9% dintre companii sunt afectate, pe când în Slovacia au fost afectate 16%. În Grecia, ţara în care această cotă este a doua la nivel mondial, 23% dintre firmele chestionate au admis că au avut până acum probleme cu lichidităţile.

Un alt rezultat al studiului EOS 2010 relevă faptul că firmele din România acordă clienţilor intervale de plată relativ lungi, în medie de aproximativ 33 de zile.

Clienţii persoane juridice au la dispoziţie în medie un interval de 40 de zile pentru plata facturilor. În România, clienţii persoane fizice au la dispoziţie un interval mediu de aproximativ 23 de zile pentru plata facturilor. Doar în Spania (70 zile) şi Grecia (106 zile) companiile acordă clienţilor un interval mai lung pentru achitarea facturilor. Cele mai scurte intervale de plată pentru clienţii persoane juridice le acordă companiile din Rusia şi Germania (în medie 24 de zile).

Intervalele lungi de plată se reflectă în cota ridicată a creanţelor neîncasate. După Grecia (22%) şi Spania (16%) companiile din România prezintă cea mai ridicată cotă a creanţelor neîncasate (13%). În special companiile ce activează în comerţ, având clienţi persoane juridice prezintă în bilanţurile lor o cotă ridicată a creanţelor neîncasate (17%).

„Multe companii aşteaptă în continuare prea mult până să adreseze problema managementului creanţelor”, a declarat Kovacs. „În acest caz se aplică următorul principiu: Cu cât se acţionează mai repede, într-un mod profesional, pentru colectarea facturilor ale căror termen de plată a fost depăşit, cu atât mai mare este probabilitatea să le recuperaţi şi să evitaţi problemele de lichidităţi”, a adăugat acesta.

Totuşi, doar aproximativ una dintre trei companii din România (27%) dispune în prezent de angajaţi specializaţi în domeniul Managementului Creanţelor. Nu în ultimul rând, în acest context, una din două (51%) dintre companiile româneşti chestionate acordă o importanţă crescută Managementului Riscului şi al Creanţelor. Doar în Grecia această valoare este mai mare, reprezentând 73%.

EOS KSI aparţine Grupului EOS. Compania oferă servicii de colectare creanţe, factoring şi rapoarte de bonitate.

Grupul EOS a chestionat, în primăvara anului 2010, împreună cu Institutul independent de cercetare a pieţii Ipsos, 2.200 de companii din zece ţări europene cu privire la obiceiurile locale de plată. Câte 200 de companii din Marea Britanie, Spania, Grecia, România, Rusia, Slovacia, Bulgaria, Polonia şi Belgia precum şi 400 de companii din Germania au răspuns la întrebări cu privire la propriile lor experienţe referitoare la comportamentul de plată al clienţilor, dezvoltarea economică a ţării şi Managementul Riscului şi al Creanţelor.

Ultimele Articole