Anul acesta piața de proiectoare a fost impulsionată de marile evenimente sportive, precum Campionatul European de Fotbal şi Olimpiada de la Londra, momente reflectate în vânzările Epson din vară, în creştere cu 11% faţă de anul trecut. În continuare ne aşteptăm la o evoluţie bună a vânzărilor de proiectoare până la finalul anului, datorită extinderii portofoliului de produse din această toamnă când am lansat noi modele home-cinema, educaţionale, business şi modele profesionale, dedicate unor spaţii mari,” a declarat Simona Decuseară, National Sales&Marketing Manager Epson România.
Segmentul proiectoarelor Epson a înregistrat o creştere constantă în anul 2012 rezultând în preluarea primei poziţii ca valoare pe piaţă în cel de-al treilea trimestru. Cota de piaţă atinsă de Epson în această perioadă a fost de aproximativ 29%. Epson a vândut în perioada iulie – septembrie 2012 un număr de 600 de unităţi, în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai mare pondere au avut-o modelele cu rezoluţie XGA (1024×768), care au reprezentat peste 40% din valoarea totală şi peste 50% din volumul total al vânzărilor pentru această perioadă.
În ceea ce priveşte planurile pentru perioada următoare, Epson îşi va concentra atenţia pe consolidarea poziţiei pe care o deţine în segmente focus, precum cel al produselor dedicate mediului educaţional şi business, dar şi în dezvoltarea segmentului de soluţii pentru advertising, cinematografie, spaţii de distracţie sau săli de curs. În acest sens, Epson a lansat în această toamnă noile proiectoare din gama Z, cu o luminozitate de 10.000 ANSI lumeni, ideale pentru săli de conferinţă, pentru muzee, pentru amfiteatrele din universităţi, pentru spaţiile comerciale sau pentru segmentul instituţional.