Industria este vocală și vede claw‑back drept cel mai rău lucru care li s‑a întâmplat producătorilor. Cum vedeți dvs. situația?
În primul rând, toți producătorii sunt afectați, de aceea este un subiect foarte prezent. Celelalte măsuri afectează sau au afectat anumite categorii; lista de compensate neactualizată îi vizează doar pe producătorii de originale care au molecule pe lista de așteptare, alte măsuri de‑a lungul timpului legate de prețuri i‑au afectat mai mult tot pe aceștia.
În al doilea rând, această taxă nu a fost plătită în întregime de toți jucătorii, și acum se pune problema colectării și din urmă. Dacă ai făcut provizionare, impactul acestei decizii este mai mic. Una este să plătești an de an, alta este să achiți restanțele pe doi ani din urmă; impactul va fi mai mare în acest caz.
Iar în al treilea rând, legat de nivelul taxării, s‑a plecat de la un nivel de bugetare din 2009 ca bază, nu al anului trecut. În general, în toate țările pornești de la consumul dintr‑un an, previzionezi o creștere din buget pentru acel an, plecându‑se în felul acesta de la o bază recentă. Modul în care a fost gândit acest claw‑back are ca scop acoperirea deficitului bugetar, ceea ce a dus la sume destul de mari de plătit.
Care sunt cele mai mari temeri pe care le aveți vizavi de taxă?
Taxa grevează asupra industriei și s‑a plecat de la o anumită variantă a suprataxării, o formă de payback, care există în anumite țări. Ea există și industria farmaceutică o acceptă în general. Dar trebuie evitată situația în care tot consumul de medicamente să fie plătit de industria farmaceutică. Nevoia și consumul sunt în creștere din mai multe motive: au crescut speranța de viață, nivelul de trai al populației, iar lumea e interesată de condiții mai bune de trai, este atentă la sănătate, stil de viață, pentru care este dispusă să investească și financiar. Și astfel a crescut și nevoia de act medical, de medicamente. De cealaltă parte, resursele alocate au fost limitate, și astfel s‑a ajuns la concluzia că trebuie să contribuie și industria farmaceutică. În faza aceasta contribuie doar producătorii. Și am acceptat lucrul acesta, dar ceea ce trebuie să avem grijă este ca aceasta să nu devină o finanțare a sistemului de sănătate, ci o contribuție la finanțarea lui. Baza de calcul de la care se pornește trebuie să fie una reală, a consumului real în fiecare an și la ceea ce se depășește să contribuie industria prin această taxă.
Dar schimbările politice și oscilațiile cursului valutar în ce măsură v‑au afectat?
Atâta vreme cât instabilitatea sau nesiguranța politică nu influențează economicul, nu se simte un impact foarte mare. Șefii noștrii și headquarterul ne întreabă despre stabilitatea socială și economică și este clar că, în sănătate, începând din 2011, a fost identificată nevoia de a găsi surse de finanțare și modele, iar guvernanții acționează în sensul modificării legislației. Cursul nu ne afectează pentru că noi cumpărăm și vindem în lei. La Basel (compania este elvețiană – n.r.) se face hedgingul. De aproape trei ani, importăm în lei și vindem în lei.
Dacă nu este o problemă cursul valutar, ce probleme întâmpină Roche în România?
Nu știu dacă sunt probleme, este impropriu spus, dar Roche, ca și alți producători, se confruntă cu provocările impuse de noua variantă a taxei claw‑back și neactualizarea listei de molecule noi. Dacă în vechiul sistem știam efectiv cât va fi taxa claw‑back, o puteam calcula lună de lună și puteam face provizioane, în actualul sistem practic o aflăm post factum. Or, nu putem face provizioane decât estimativ. Este dificil și prin faptul că taxa se tot schimbă, până acum de cel puțin trei ori, și nu poți face previziuni financiare în acest context.
Iar vizavi de accesul la moleculele noi, până la urmă, ca firmă producătoare de medicamente, trebuie să aducem pe piață medicamente noi și acestea să ajungă la pacienți. Dar procesul acesta este blocat în România de patru ani. Și dacă șefii nu ne întreabă ce se întâmplă cu președintele, ne întreabă „La voi de ce nu s‑a actualizat lista? Ce nu faceți? De ce?” Și un răspuns este dificil, pentru că, în rest, sistemul urmează un proces normal, logic, cu molecule care primesc avize, altele care pierd patentul, iar în scurt timp intră pe piață genericele lor.
Care este impactul neactualizării listei de compensate în bugetul Roche?
În primul an, impactul ar fi fost de circa opt‑zece mil. euro în plus la cifra de afaceri. Per total, după trei ani, cu noile molecule și indicații, ar fi ajuns la 40–50 mil. euro. Dar, pe de altă parte, în timpul acesta, am avut și molecule care au pierdut patentul, iar cifra de afaceri a scăzut cu circa 20 mil. euro.
Câte molecule aveți pe lista de așteptare?
În condițiile în care lista nu a mai fost actualizată de patru ani, discutăm de numai două molecule noi. Restul, două molecule și cel puțin șase indicații, sunt deja vechi, atâta timp cât în restul Europei acestea sunt medicamente disponibile și accesibile. Terapiile noastre au fost evaluate de comisia de transparență și au primit aviz favorabil, la fel și încă 100 molecule și 40 indicații.
Vă mai întâlniți cu situații similare în țările din regiunea pe care o coordonați?
Există o singură țară cu o situație similară, dar mai permisivă, unde sunt molecule care au întârziat câțiva ani. Este vorba despre Macedonia. În celelalte opt țări situația este diferită în bine. În Bulgaria, care este membru UE, procesul de înregistrare a noilor molecule este de maximum un an. În țările non‑UE, în general, procesul durează între 6 luni și un an.
Cum sunt taxați aici producătorii? Se supun unei taxe de tipul claw‑back în România?
Nu există claw‑back în niciuna. În Croația este un sistem de cost‑volum pentru anumite produse, precum cele oncologice, mai scumpe. Aici se stabilește o sumă pentru fiecare grupă de produse, apoi ce se depășește se împarte în mod proporțional cu vânzările pe fiecare moleculă. În Serbia este percepută o taxă fixă de 10% pentru medicamentele similare celor prezente la noi pe listele A și B, cele compensate parțial. Dar în toate aceste țări există alte măsuri de control al prețurilor, de referențiere; ca și la noi, este o presiune mare pe fonduri, pentru că uneori sunt mai mici decât este necesar.
Este România, în contextul acesta, cea mai dificilă piață pe care o coordonați?
România nu este cea mai dificilă piață, este doar mai mare și mai complexă. Probabil, din punctul de vedere al procentului din PIB alocat sănătății, este, paradoxal, sub toate celelalte țări. În Albania, de exemplu, se alocă 6,5% din PIB pentru pacienți, comparativ cu România, unde pendulăm între 3,5 și 4%. Totuși, este insuficient și pentru Albania, pentru că, evident, PIB‑ul este inferior celui de la noi. Dar în țări cu PIB asemănător sau mai mare comparativ cu România, precum Ungaria, Polonia sau chiar Cehia, guvernele alocă 5–6%. Și aceasta se simte în calitatea actului medical, a serviciilor, a dotărilor, în salariile personalului medical, în diagnosticare și la accesul la medicamente.
Asociațiile din industrie au spus că taxa claw‑back ar putea contribui la decizia de a ieși din România a unor producători sau la restrângerea portofoliului. Sunt variante luate în calcul de Roche?
Nu. Este exclus oricare dintre cele două scenarii. Dincolo de toate, te întrebi ce s‑ar întâmpla cu milioane de pacienți care au nevoie de tratament.
Atunci este o decizie de tip social?
Putem spune și așa. În farmaceutică nu este ca în alte industrii, unde decizi să închizi o fabrică dintr‑o țară și produci în altă parte. Decizia de a nu mai importa medicamente ține cont și de aspectul etic. Unii pacienți vor avea resurse pentru tratament și în astfel de condiții, dar prea puțini. Un exemplu edificator este Grecia, unde situația este disperată, și au fost tentative să se retragă anumite produse, precum un tip de insulină, dar existau alternative terapeutice. Ca măsuri de siguranță, industria a impus condiții mai drastice de plată, ca plata la 90 de zile față de doi ani sau chiar în avans pentru spitalele cu reputație de rău‑platnice. Ar trebui să fie o situație dramatică pentru ca firmele să se retragă, este o decizie foarte greu de luat.
Vânzările Roche și ale industriei, în general, s‑au apreciat constant în ultimii ani, în ciuda climatului. Estimați creșteri ale cifrei de afaceri Roche și pentru următorii trei ani?
Pentru 2012 am bugetat o creștere modestă de 3%. Iar pentru 2013 estimăm tot un avans de 2–3%, atâta vreme cât taxa claw‑back ne limitează creșterea. (Compania se află pe locul al doilea într‑un top al vânzărilor pe anul trecut, cu o cifră de afaceri de 863,5 mil. lei, potrivit datelor firmei de cercetare și analiză de piață Cegedim, pe o piață locală estimată la 10,82 mld. lei, cu 12,4% în creștere față de 201 – n.r.) Ca volum, anul trecut am crescut cu 10%, dar mai mult de 7% s‑a întors în sistem. Acum suntem mai precauți și conservatori, pentru că, în România, care trece în general printr‑o perioadă de efervescență și de schimbări, nu a fost simplu niciodată, dar în viitorul apropiat se previzionează o nouă lege.
Ce așteptări aveți de la noua lege?
Va aduce, probabil, noi reguli, va introduce noi jucători în piața serviciilor private, unde există deja presiune. Apar din ce în ce mai multe spitale; au apărut în ginecologie, cardiologie, acum se dezvoltă și pe domeniul oncologic, unde cred că este nevoia cea mai mare. Presiunea din partea aceasta este coroborată cu nevoia pacienților de a avea acces la servicii mai bune și trebuie să se întâmple ceva. Legea ar trebui să aducă mai multe resurse și să permită accesul la calitate. Trebuie să apară și o diferențiere, deși principiul solidarității sociale funcționează în continuare. Sănătatea costă, nu este un dar social și este foarte bine și foarte frumos dacă putem să asigurăm sănătate pentru toată populația, dar contribuția trebuie să vină de la toată populația. O gestionare corectă a fondurilor este necesară, iar primii pași se văd deja în rețeta electronică, al cărei scop este și reducerea consumului excesiv de medicamente.
Cum își împarte Roche bugetul de investiții în România? Care este principala direcție de investiții?
Cam jumătate din cheltuielile din România se duc în partea de studii și educație medicală. În 2006 divizia de diagnostic s‑a arătat deschisă să sprijine și să intre în proiecte de R&D. Bugetul de cercetare al celor două centre de management din România (care coordonează zona Balcanilor – n.r.) și Polonia (care coordonează Europa Centrală – n.r.) reprezintă cam 40% din tot bugetul Roche. Turcia și Rusia au o contribuție notabilă, dar în restul țărilor nu sunt condiții suficient de dezvoltate.
Ce investiții ați făcut în proiecte de R&D propuse de parteneri în România?
Roche a avut discuții și a analizat oportunitățile, dar nu s‑a finalizat nici un proiect propus de laboratoare din România. În continuare facem studii de fază 3 și 4 și colaborăm cu nume importante din rândul medicilor, de la care vin multe propuneri pentru studiile suținute de Roche. Din păcate, faza de cercetare de laborator abia a început să se dezvolte din 2007, de când au început să fie accesate fonduri europene, și sunt mai mulți bani pentru echipamente și proiecte. Va mai dura câțiva ani până să putem vorbi despre R&D în România.
