Potrivit unui anunţ către Securities and Exchange Commsision (SEC), citat de PaidContent – site afiliat grupului Guardian News and Media, Schmidt vinde 0,2% din acţiunile Google, adică circa 5% din participaţia proprie, „în cadrul unei strategii pe termen lung de diversificare şi valorificare a activelor personale”.
Schmidt a mai vândut acţiuni Google în 2004, după listarea companiei la bursă, când a obţinut 258 milioane de dolari.
Dacă va pune în aplicare intenţiile declarate către SEC, participaţia lui Schmidt la Google va scădea de la 2,9% la 2,7%.
Ceilalţi doi cofondatori ai Google, Larry Page şi Sergey Brin, au anunţat în luna ianuarie a anului trecut că vor vinde împreună circa 10 milioane de acţiuni la companie în următorii cinci ani (în valoare de aproximativ 6,2 miliarde de dolari la cotaţia actuală – n.r.), reprezentând circa 17% din participaţiile cumulate ale celor doi.
Google a anunţat joi seară, la San Francisco, odată cu rezultatele financiare robuste pe 2010, că Eric Schmidt va fi înlocuit pe 4 aprilie de Larry Page, pentru a accelera procesul decizional intern. Analiştii şi presa internaţională speculează că mişcarea are rolul de a flexibiliza compania şi de a ajuta Google să recupereze teren pe piaţa socializării online, dominată de companii „proaspete” precum Facebook şi Twitter.