Astfel, participaţia deţinută de Erste Group la BCR a ajuns la 88%.
„În cadrul celei de-a treia tranşe a tranzacţiei, derulate în anul 2011, SIF Moldova a tranzacţionat în total 515.104.582 acţiuni BCR. În schimbul acestora au fost emise 4.025.566 acţiuni noi Erste Group în data de 15 decembrie 2011, paritatea fiind de 127,9583 de acţiuni BCR pentru acţiune Erste Group. În cadrul tranzacţiei, SIF Moldova a obţinut contra aportului său de 4,74% din acţiunile BCR (reprezentând 515.104.582 acţiuni BCR) o cotă de participare la Erste Group de aproximativ 1% (reprezentând 4.025.566 acţiuni Erste Group)”, se arată în comunicat.
SIF Moldova are dreptul să vândă imediat după obţinere cel mult 25% din acţiunile Erste Group deţinute. Această limită creşte cu câte 25% din acţiunile deţinute după 6, 12 şi 18 luni.
Înregistrarea noilor acţiuni Erste Group în Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Comercial Viena a avut loc pe 15 decembrie 2011. Prima zi de tranzacţionare a acţiunilor noi va fi 19 decembrie 2011 în Viena, Praga şi Bucureşti. Acţiunile noi sunt purtătoare de dividende pentru exerciţiul financiar 2011.
În plus, Erste Group a achiziţionat pe 12 decembrie o participaţie de aproximativ 1,26% deţinută la BCR de SIF Transilvania în schimbul sumei de 123,6 milioane lei.Prin urmare, Erste Group a achiziţionat în 2011 o participaţie de 14,5% la BCR în schimbul emiterii a 12.300.878 noi acţiuni Erste Group şi 4% la BCR în schimbul sumei de 380,7 milioane lei.