După ce anul 2009 a dus la o scădere cu 45% a investiţiilor străine directe (ISD) în ţările din Europa Centrală şi de Est (ECE), un raport special al Erste Group arată că 2010 a arătat mult mai bine. ISD au crescut cu aproximativ 9%, cei mai mulţi bani fiind atraşi de către Cehia, unde fluxurile au crescut de peste două ori în 2010.
“Şi Ungaria a fost o surpriză pozitivă: conform datelor preliminare, tendina negativă s-a inversat si ISD-urile reprezintă aproximativ 2% din PIB în 2010. ISDurile si-au revenit si în Slovacia, ajungând la 1% din PIB, în contextul unei puternice reveniri a profiturilor reinvestite si a stabilizării creditelor inter-companii acordate între companiile-mamă si sucursalele locale”, notează analiştii Erste.
Începând cu T4, 2009, s-a înregistrat o revenire a investiţiilor de portofoliu, în special în Cehia si în Polonia. Marea majoritate a fluxurilor de investiţii de portofoliu au fost direcţionate în titluri de creanţe, în principal obligaţiuni de stat. Non-rezidenţii si-au majorat expunerea în titluri de stat cehe si poloneze cu 5 miliarde euro, respectiv 25 miliarde euro (3,3% si 6,1% din PIB-ul ceh, respectiv polonez).
România
“Înainte de 2009, principalul aport de capital străin în România a constat în investiţii străine directe (mai ales capital în acţionariat, ca urmare a privatizărilor), precum si alte investiţii (credite transfrontaliere si finanţări de la băncile mamă), în timp ce investiţiile de portofoliu au fost în general scăzute. După debutul crizei financiare globale, aportul de ISD s-a redus, în pofida faptului că România a rămas o destinaţie de afaceri atractivă”, notează cei de la Erste.
Restructurările cauzate de criza financiară a determinat creşterea productivitatăţii muncii în industria prelucrătoare cu mai mult de 12% atât în 2009, cât si 2010, în timp ce creşterea reală a salariilor s-a diminuat.
Acordul cu creditorii externi de la FMI şi UE a înlocuit unele dintre aporturile de capital privat din România, astfel că guvernul a avut timpul necesar pentru implementarea reformelor şi reducerea contului curent şi a deficitului bugetar.
Acum cei de la Erste de aşteaptă ca investiţiile străine să revină în România, pe fondul unei vulnerabilităţi externe scăzute şi a reducerii dezechilibrelor macroeconomice.
“Pe măsură ce economia globală îsi revine din recesiune, România ar putea beneficia din nou de aporturile de ISD în domenii precum bunurile industriale, agricultură şi industria alimentară, sectorul IT&C si cel al energiei regenerabile, în timp ce contul curent redus a diminuat vulnerabilitatea externă a României în viitor“, apreciază analistii Erste Group.
România se găseşte în situaţia de a depinde mai puţin de finanţarea externă, ca urmare a deficitului de cont curent.
„Atât Ungaria, cât şi România şi-au diminuat substanţial deficitele de cont curent, reducându-şi astfel nevoile de finanţare externă la niveluri care pot fi uşor finanţate pe pieţe”, spune Juraj Kotian, Co-Director Cercetare Macro ECE în cadrulErste Group.
Cei de la Erste mai cred şi că rating-ul României ar putea fi ridicat anul viitor dacă reformele fiscale continuă.
Aceştia mai constată şi că rating-urile nu sunt aliniate cu situaţia economică şi progresele în privinţa situaţiei financiare din ţările ECE.
„Întrebarea care se pune în continuare este: cât timp va mai trece până când agenţiile de rating îşi vor alinia ratingurile cu nivelul indicatorilor economici de bază sau rating-urile vor începe să fie parţial ignorate de către pieţe ca fiind prea rigide şi neactuale? Observăm că cea de-a doua variantă deja se materializează. Guvernul slovac (cu rating A+) plăteste o primă de risc mai scăzută decât Spania, cotată la un rating mult mai bun (AA) sau Italia, puţin mai bine cotată (AA-). Croaţia (BBB-) şi Ungaria (BBB-), ambele situate la nivelul inferior al clasificării în funcţie de investiţii, şi România (BB+), care a fost retrogradată în timpul crizei la categoria „junk”, împrumută la costuri mai mici decât Portugalia, care este încă cotată mai bine (după ce recent a fost retrogradată de mai multe ori),” a adăugat Kotian.
Top 5 investiţii în 2010
- Garanti Bank 140 mil. euro
- Michelin 120 mil. euro
- GranVia 120 mil. euro
- Pirelli 100 mil. euro
- StarBev 90 mil. euro