Money.ro

Erste Group are nevoie de 743 milioane euro iar RZB de 2,127 miliarde euro

EBA

În cazul Erste Group, noile estimări ale EBA confirmă cifra preliminară anunţată la rezultatele financiare de la sfârşitul trimestrului al treilea. Erste Group a subliniat că va îndeplini cerinţele prin câştiguri reportate şi prin vânzarea selectivă de active non-core, dar fără a apela la ajutor din partea statului.

 

Pe baza metodologiei si ipotezelor EBA, indicele Core Tier 1 al Erste Group s-a situat la 8,4% în al treilea trimestru din 2011. Nivelul de referinţă al indicelui Core Tier 1 (conform definiţiei testului de stres) este de 9% şi trebuie să fie indeplinit până pe 30 iunie 2012.

 

În cazul RZB, noile estimări ale EBA sunt cu aproximativ 400 milioane de euro mai mici faţă de estimările iniţiale ale RZB Group. Potrivit grupului bancar austriac, EBA a luat în calcul şi veniturile generate în primele trei trimestre din 2011. RZB precizează că EBA nu a calculat un rezultat separat pentru Raiffeisen Bank International AG (RBI).

 

Autoritatea Bancară Europeană (EBA) va da joi publicităţii o nouă estimare referitoare la necesităţile de capital ale băncilor europene. Potrivit unor surse din interiorul instituţiei, citate de Bloomberg, EBA a estimat la 114,7 miliarde de euro necesităţile de capital ale băncilor europene, în creştere cu aproape opt miliarde de euro faţă de precedenta sa estimare din luna octombrie.

Ultimele Articole