Money.ro

Erste Group estimează o dublare a finanţărilor de proiecte de infrastructură în România, în 18 luni

BCR, Erste Group, Finantari, infrastructura, proiecte de infrastructura, România

„Suntem interesaţi să finanţăm toate tipurile de infrastructură, spitale, parcuri de producere a energiei verzi, dar şi de infrastructura de transport, sector unde avem în vedere finanţarea proiectului de construcţie a autostrăzii Comarnic-Braşov, în cazul în care acesta va fi relansat. Cu siguranţă că în maximum un an şi jumătate finanţările acordate pentru infrastructură în România se vor dubla”, a spus Weihs- Raabl.

El a arătat că până în prezent finanţările Erste/BCR de proiecte de infrastructură pe piaţa locală se ridică la circa 300 milioane de euro. Pentru următoarea perioadă, Weihs-Raabl estimează pre-finanţări în valoare de 200 de milioane de euro pentru licitaţiile din Coridorul IV Pan European (tronsoane cu o suprafață totală de 288 de kilometri).

Coridorul IV începe în Germania la Nurenberg şi se continuă pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta. În România, traseul trece prin Nadlac, Arad, Deva, Orăştie, Sibiu, Bucureşti, Feteşti şi Constanţa şi continuându-se până la Istanbul. În prezent, de pe Coridorul IV a fost finalizat tronsonul Bucureşti-Cernavodă şi se află în diferite stadii de execuţie sectorele Arad-Timişoara şi Cernavodă-Constanţa, centura Sibiu şi Constanţa.

De asemenea, Erste, prin intermediul BCR, va acorda un credit de 23 milioane de euro grupului industrial Martifer, banii urmând să fie folosiţi pentru dezvoltarea unui proiect de energie eoliană în sud-estul ţării.

„Căutăm proiecte care creează valoare adăugată, cu beneficii nu doar asupra locuitorilor, ci şi cu implicații macroeconomice, cum ar fi tragerea investitorilor străini”, a spus Weihs- Raabl.

În acest sens, Erste are în vedere finanţarea, în parteneriat cu autoritățile române, dar şi cu alte bănci, mai multor proiecte din domeniul transporturilor din lista prezentată de Guvernul României, printre care şi construcţia unui pod peste Dunăre în zona Brăila-Galați. Proiectul ar presupune fonduri între 150 şi 220 de milioane de euro, inclusiv finanţarea pentru drumurile de conexiune.

„Studiem structura proiectului, poate va fi vorba de o concesiune şi să vedem dacă putem face un Parteneriat Public Privat”, a adăugat Weihs- Raabl.

Divizia de finanţări pentru infrastructură din cadrul grupului austriac Erste a fost înfiinţată în 2008, activând, pe lângă România, în Austria, Ungaria, Slovacia, Turcia ,Cehia, Polonia, Serbia, Croaţia şi Ucraina.

Ultimele Articole